Administratie publica

Încă 5.000 lei pentru Târgul Mierii

Targul-MieriiLa începutul acestei luni, odată cu aprobarea bugetului local, Consiliul Local aproba şi lista manifestărilor cultural-artistice şi sportive care vor fi susţinute financiar în acest an. Printre ele se număra şi Târgul Mierii, pentru care s-a alocat suma de 18.000 lei. Mult, foarte mult, mai ales că este vorba de o acţiune exclusiv privată! O acţiune la care organizatorii primesc sponsorizări din partea unor firme private, iar pentru fiecare stand închiriat încasează între 500 şi 550 lei.
Aleşii locali vor suplimenta în şedinţa de joi suma alocată Târgului Mierii cu încă 5.000 lei, explicaţia oficială fiind că de la aprobarea iniţială a listei de manifestări s-a obţinut confirmarea sosirii la târg a două delegaţii din oraşele înfrăţite cu Câmpina – Cimişlia (Republica Moldova) şi Kumanovo (Macedonia). Banii ar fi necesari pentru acoperirea cheltuielilor cu cazarea şi masa membrilor celor două delegaţii. E o explicaţie care arată că la Câmpina nu curge lapte şi miere, dar curg banii pentru tot felul de acţiuni.
Şi iată pe se cheltuiesc banii publici la Târgul Mierii (activităţile bolduite):
targ miere 1 targ miere 2 targ miere 3

1 Comment

  1. Frank Ion says:

    Bani sunt dar folositi prost,unde este masina de 28miieuro pe unde rugineste ,se puteau face 3 editii ,dar nesimtirea si tupeul e mare , cata paguba a facut Primarul care este si nu va mai fi ales e nimic pe langa banii cheltuiti la targ.

Leave A Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *