Politica

PMP şi-a schimbat candidatul la Primăria comunei Poiana Câmpina

manatuicaIniţial, candidatul anunţat de PMP pentru funcţia de primar al comunei Poiana Câmpina a fost Daniel Nenu. După realizarea mai multor sondaje de opinie în această localitate, PMP a luat decizia schimbării candidatului, numele celui care va intra în cursa electorală din 5 iunie fiind Adrian Mănătuică. Are 37 de ani, este de profesie inginer, licențiat în Controlul calității alimentare, iar în prezent își conduce propria afacere. 
pitigoi„Mă bucur că Adrian Mănătuică s-a alăturat echipei noastre și că și-a asumat candidatura pentru Primăria Poiana Câmpina. Este o persoană foarte serioasă și cu destulă notorietate în rândul alegătorilor. Cred că acum echipa PMP de la Poiana Câmpina este mult mai aproape de obținerea unui rezultat extraordinar la alegerile locale, poate chiar de câștigarea alegerilor. Îi urez mult succes atât candidatului nostru la Primărie, cât și președintelui organizației locale, Daniel Nenu, căruia îi mulțumesc și pentru consolidarea echipei PMP de la Poiana”, a declarat coordonatorul PMP în Colegiul 2, din care face parte şi Poiana Câmpina, Ioan Adrian Pițigoi.

Leave A Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *