Policlinica Municipală, finalizată şi inaugurată. De luni se reia activitatea
Aproape 4 luni de întârziere şi o pagubă la bugetul local de peste 600.000 lei, cam acesta este preţul plătit de câmpineni pentru a avea o Policlinică modernă. Astăzi a avut loc inaugurarea, în prezenţa mai multor oficialităţi locale şi judeţene, în week-end vor fi mutate cabinetele înapoi, iar de luni se reia activitatea cu publicul. Cu două excepţii – fizioterapia şi cabinetul de oncologie, care vor reveni în spaţiile rezervate în Policlinică în 7-10 zile.
La festivitatea de astăzi au fost prezenţi reprezentanţi ai tuturor celor implicaţi în derularea acestui proiect, dar şi invitaţi – senatorul Iulian Dumitrescu, deputatul George Ionescu, Simona Mihai (preşedintele Casei de Asigurări de Sănătate Prahova). S-au ţinut discursuri, s-a mulţumit ca la premiile Oscar, după care s-a vizitat Policlinica.
Proiectul de reabilitare, modernizare şi echipare a Policlinicii a costat aproximativ 11 milioane lei, o mare parte fiind din fonduri europene, dar şi peste 600.000 lei de la bugetul local, pentru că lucrarea nu a fost finalizată la timp.