Politica

Biroul Electoral a stabilit ordinea candidaţilor pe panourile de afişaj

proces verbal bec campinaDupă ce ieri au rămas definitive candidaturile pentru alegerile locale ale celor 8 candidaţi la funcţia de primar şi ale celor 11 (10 partide şi un candidat independent) pentru Consiliul Local, astăzi, Biroul Electoral a efectuat tragerea la sorţi pentru stabilirea ordinii candidaţilor pe panourile de afişaj electoral. Iar rezultatul tragerii la sorţi a fost următorul: 1. PSD 2. PMP 3. PP-LC 4. PRU 5. PND 6. PSRO 7. UNPR 8. ALDE 9. Partida Romilor 10. PNL.
În Câmpina există 16 panouri electorale, locațiile fiind stabilite prin dispoziție a primarului municipiului: Cartier Câmpinița – Parc Durbac, Parcul Trandafirilor (la notariate), Parcul de la Soldat, Banca Transilvania, BCR, Piața Centrală, Strada Erupției, Strada Mioriței, Cartier Turnătorie, Cartier Voila – Alimentară, Cartier Voila – Drumul Taberei, Parcul Rezervoarelor, Strada B.P. Hasdeu – Alimentară, Strada Fabricii – Strada Tg. Mureș, Fântâna cu Cireși, Strada Dr. Babeș la intersecție cu Podului. Fiecare candidat/partid are dreptul la o singură poziție pe panoul electoral.
Vă reamintim, în Câmpina avem opt candidați pentru funcția de primar al municipiului: Horia Tiseanu (PNL), Constantin Cândea (PSD), Ioan Adrian Pițigoi (PMP), Daniel Ioniță (ALDE), Andrei Istrate (UNPR), Nicoleta Gherman (PSRO), Vasile Florin Anghelescu (PP-LC) și Vlad Gheorghe Anghelescu (PRU).

Leave A Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *