Administratie publica

Bogdan Toader este noul preşedinte al Consiliului Judeţean Prahova. Şi un gest şocant…

psd pupat mana presedinteDupă ce joi, 23 iunie, şi duminică, 26 iunie, nu se reuşise constituirea Consiliului Judeţean Prahova, liberalii refuzând să intre în sală, miercuri, 29 iunie, Consiliul Judeţean a izbutit să se constituie. Dar nu fără peripeţii…
După validarea tuturor consilierilor judeţeni, inclusiv a celor doi câmpineni – Rodica Papuc şi Marian Nistor, ambii din partea PNL, s-a trecut la votarea preşedintelui. Candidaţi au fost social-democratul Bogdan Toader şi liberalul Iulian Dumitrescu. Toader a devenit noul preşedinte al Consiliului Judeţean cu 22 voturi (PSD+ALDE+PMP), Dumitrescu adunând doar 14 voturi, din cele 15 ale liberalilor, unul fiind declarat nul. Imediat după anunţarea rezultatului, liberalii au părăsit şedinţa acuzând că votul nu a fost secret. Înainte de a se vota vicepreşedinţii, şi consilierii ALDE au părăsit şedinţa, astfel că nu a mai existat cvorum, iar şedinţa a fost suspendată, urmând a fi reluată vineri, atunci când este de aşteptat să avem, în sfârşit, formula completă de conducere a CJ.
Gestul care a şocat şi oripilat întreaga opinie publică s-a produs în timp ce lumea aplauda alegerea lui Bogdan Toader, atunci când decanul de vârstă al consilierilor social-democraţi, Alexandru Bănică i-a pupat mâna şefului său de partid, ales preşedinte al Consiliului Judeţean! (sursa foto – Ziarul Incomod)
În plus, tot în cursul zilei de astăzi, Guvernul României l-a eliberat din funcţia de prefect pe Cosmin Georgescu, cel care a îndeplinit această funcţie în ultimele trei luni.

1 Comment

  1. Roman Roman says:

    OMUL e bolnav ,nu are ce cauta acolo ca si multi alti figuranti,e si motivul pt care nu putem vorbi de competitivitate ,performanta in POLITICA. Noi ceilalti vom mai sta mult si bine pe „Lista de Asteptare”, asteptand o schimbare in bine in judet si tara si de unde sa vina schimbarea ?de la acesti bolnavi? trebuie retras imediat,unde este reactia partidului ?

Leave A Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *