Eveniment

Festivalul Dulceţii de la Brebu a ajuns la ediţia a VI-a

festivalul dulcetii brebu 5În această dimineaţă, la Brebu, pe platoul din faţa Primăriei, a avut loc deschiderea oficială a celei de-a şasea ediţii a Festivalului Dulceţii. O manifestare care s-a bucurat din prima zi de o vreme generoasă şi de prezenţa a 22 de producători, care au oferit gemuri şi dulceţuri tradiţionale (prune, gutui, caise), dar şi ceva mai exotice, dacă nu prin compoziţie, măcar prin combinaţie (ananas cu pere, morcovi, ardei iute etc). De asemenea, vizitatorii festivalului au mai putut achiziţiona siropuri, prăjituri, găluşte cu prune, clătite, papanaşi, toate cu dulceţuri produse pe plan local.
La deschiderea oficială, în afara gazdei, primarul Adrian Ungureanu, au mai fost prezenţi subprefectul Ioana Lupea, deputaţii George Ionescu şi Virgil Guran şi mai mulţi primari şi viceprimari ai localităţilor din jur, inclusiv Adrian Piţigoi, viceprimarul municipiului Câmpina. Cu acelaşi prilej, primarul Adrian Ungureanu a acordat mai multe diplome producătorilor locali, participanţi tradiţionali la acest festival.
Festivalul Dulceţii 2016 se încheie duminică, 28 august, după-amiază.
festivalul dulcetii brebu 1 festivalul dulcetii brebu 2 festivalul dulcetii brebu 3 festivalul dulcetii brebu 4

Leave A Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *