Un accident mai puţin obişnuit a avut loc ieri, luni, 12 septembrie, în municipiul Câmpina, pe Strada BP Hasdeu. Dar ce s-a întâmplat? În jurul orei 12.45, un autoturism condus de o femeie în vârstă de 29 ani a acroşat un biciclist, care i-a apărut brusc în faţă. Femeia de la volan a încercat să-l evite, dar l-a acroşat cu numărul de înmatriculare. Din declaraţiile ulterioare şi primele cercetări ale Poliţiei rezultă că femeia a oprit, a vorbit cu biciclistul, care i-ar fi spus că nu are nimic şi a intrat într-o curte din apropiere. Apoi, conform spuselor biciclistului, odată ajuns acasă a resimţit dureri puternice la genunchi şi la aproximativ două ore şi jumătate de la producrea accidentului a sunat la 112. A venit imediat un echipaj de la Ambulanţă, care a constatat că bărbatul în vârstă de 42 ani are fractură de rotulă. A fost transportat imediat la Camera Primiri Urgenţe a Spitalului Municipal Câmpina, unde i s-au acordat primele îngrijiri, dar unde i-a fost stabilită şi o alcoolemie de 0.34 mg alcool pur în aerul expirat. În faţa poliţiştilor, biciclistul a susţinut că a intrat pe contrasens pentru a evita o maşină ce vroia să iasă dintr-o parcare, cert este că femeia s-a trezit cu biciclistul în faţă şi doar faptul că nu avea viteză prea mare a făcut să poată evita un accident cu urmări mai grave. Poliţiştii continuă cercetările pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs accidentul mai puţin obişnuit.
In sfarsit mai publicati si voi ceva. intru destul de des aici si cam bate vantu’
Spor!
Scriem mai rar aici pentru ca avem un alt site – http://www.campinatv.ro, unde va invitam sa intrati.