Ajunsă deja la a 5-a ediţie, Câmpina Open MTB 2016 a fost din nou un succes, implicarea socială, competiţia sportivă în sine, promovarea Câmpinei, voluntariatul, dar şi premiile generoase fiind principalele ingrediente ale succesului. Faţă de anii precedenţi au fost ceva mai puţini concurenţi – 520 înscrişi şi 350 prezenţi la start, dar atmosfera extraordinară şi implicarea totală a tuturor celor care au luat parte la această frumoasă competiţie au compensat în mare măsură prezenţa mai slabă faţă de anii trecuţi. În schimb, a fost ediția cu cel mai generos fond de premiere de până acum, cu tombolă pentru copii și tombolă pentru adulți, cu mulți voluntari care au avut grijă ca totul să decurgă fără probleme (au ecologizat și traseul pe care s-a desfășurat concursul), cu numeroși sponsori și parteneri.
Competiția Câmpina Open MTB – Race for autism 2016 a fost organizată de Fundația Romanian Angel Appeal și Asociația ‘Glasul Autismului’, cu sprijinul Primăriei Câmpina și Primăriei Cornu.
Categoria Elite masculin
Locul I – Alexandru Stancu (București, Dinamo BikeXpert Racing Team)
Locul II – Ede Molnar (Sfântu Gheorghe, Dinamo BikeXpert Racing Team)
Locul III – Valentin Ion Roșoagă (Curtea de Argeș, NoMad Merida CST)
Categoria Elite feminin
Locul I – Maria Patricia Plumbota (Predeal, Giant Team)
Locul II – Karina Bonta (Deva, Dinamo BikeXpert Racing Team)
Categoria Adulți – traseu lung (masculin, 18-29 ani)
Locul I – Alexandru Grozea (Breaza, Outdoor&Bike)
Locul II – Vladimir Dascălu (Sinaia)
Locul III – Victor Cristian Mitroi (București)
Categoria Adulți – traseu lung (masculin, 30-39 ani)
Locul I – Andrei Ianos (Sibiu)
Locul II – Vlad Urzică (Pucioasa, Perfect Bike)
Locul III – Cătălin Sprînceană (Pucioasa, Dinamo BikeXpert Racing Team)
Categoria Adulți – traseu lung (masculin, 40-49 ani)
Locul I – Ulisse Gheduzzi (Imola/Italia, Scot Geiger Team)
Locul II – Viorel Vasile Deacanu (Buzău, Old Bike Riders)
Locul III – Marius Neacșa (București, Oracle Cycling Team)
Categoria Adulți – traseu lung (masculin, 50-59 ani)
Locul I – Cristian Stan (Ploiești)
Locul II – Florin Munteanu (București)
Categoria Adulți – traseu lung (feminin, 18 – 29 ani)
Locul I – Alexandra Vulpe (Miercurea Ciuc, Daimon Women Cycling Team)
Locul II – Maria Magdalena Roșu (București)
Categoria Adulți – traseu lung (feminin, 30 – 39 ani)
Locul I – Monica Manicuță (București, Ciucaș X3)
Categoria Adulți – traseu scurt (masculin, 18 – 29 ani)
Locul I – Constantin Dumitrana (Mioveni)
Locul II – Adrian Nițu (Ploiești, Giant Team)
Locul III – Alexandru Tudosescu (București)
Categoria Adulți – traseu scurt (masculin, 30 – 39 ani)
Locul I – Gabriel Daițoiu (Ploiești)
Locul II – Florin Vasilescu (Ploiești)
Locul III – Mihai Anghel (Câmpina)
Categoria Adulți – traseu scurt (masculin, 40 – 49 ani)
Locul I – Bogdan Alecu (Brașov, Elephant Bike Club)
Locul II – Nicușor Panaitescu (Ploiești, CS Conpet)
Locul III – Dan Florin Caloianu (Câmpina)
Categoria Adulți – traseu scurt (masculin, 50 – 59 ani)
Locul I – Costel Rusa (Ocnița Dâmbovița)
Locul II – Viorel Vulpe (Miercurea Ciuc)
Locul III – Jean Matei (București)
Categoria Adulți – traseu scurt (feminin, 18 – 29 ani)
Locul I – Oana Turbatu (București)
Categoria Adulți – traseu scurt (feminin, 30 – 39 ani)
Locul I – Cecilia Dalvaru (Balotești)
Locul II – Gabriela Dodan (București)
Locul III – Raluca Florea (București)
Categoria Adulți – traseu scurt (feminin, 40 – 49 ani)
Locul I – Cristina Dobre Calman (București, Scot Geiger Team)
Categoria Elite Junior (băieți)
Locul I – Gerhard Dumitrescu (Sport Guru – BCR Rancing Team)
Locul II – Andrei Cojanu (Sport Guru – BCR Rancing Team)
Locul III – Tudor Căzăceanu (Dinamo BikeXpert Racing Team)
Categoria Elite Junior (fete)
Locul I – Andreea Ionescu (Snagov, CS Olimpia)
Categoria Junior
Locul I – Radu Ștefan (București)
Locul II – Cosmin Costache (București)
Locul III – Sabin Ilie Orășanu (Câmpina)
Categoria Copii – două tururi (băieți)
Locul I – Mihai Ștefan Ciufu (Sinaia, Dinamo BikeXpert Racing Team)
Locul II – Rareș Alecu (Brașov, Elephant Bike Club)
Locul III – Andrei Tudor Supială (Breaza)
Categoria Copii – două tururi (fete)
Locul I – Daria Duca (Câmpina, BikeXpert Racing Team)
Locul II – Denisa Toader (Ploiești)
Locul III – Sonia Al Marii (Voluntari)
Categoria Copii – un tur (băieți, 6-8 ani)
Locul I – Eduard Andrei Lupei (București)
Locul II – Robert Geantă (București, Evergreen Biking Team)
Locul III – David Gabriel Stoica (Ploieștiori/Prahova)
Categoria Copii – un tur (băieți, 9-11 ani)
Locul I – Horea Precup (Cluj Napoca)
Locul II – Andrei Horomnea (București)
Locul III – Robert Alexandru Stoica (Ploieștiori/Prahova)
Categoria Copii – un tur (fete, 6-8 ani)
Locul I – Irina Precup (Cluj Napoca)
Locul II – Amalia Miclăuș (Ploiești)
Locul III – Teodora Constantinoiu (București)
Categoria Copii – un tur (fete, 9-11 ani)
Locul I – Silvia Posea (București, MTB Academy)
Locul II – Maria Kehaiyan (București)
Locul III – Katia Maria Supială (Breaza)
Categoria Corporate (masculin)
Locul I – Ivan Makar (București, The Rocket)
Locul II – Marius Neacșa (București, Oracle Cycling Team)
Locul III – Sorin Dragomir (Voluntari, Oracle Cycling Team)
Categoria Corporate (feminin)
Locul I – Gabriela Puiu (Ploiești, Echipa Racheta)
Locul II – Geta Movilă (București, Bear(d) Team)