Asociația Together anunță finalizarea proiectului “NOH8″, derulat cu fonduri europene

Categorie: Social 17 mai 2017

Asociația Together România a derulat, în perioada decembrie 2016 – mai 2017, cu fonduri europene, prin Fundația Europeană pentru Tineret (European Youth Foundation), proiectul local NO H8, care a avut ca obiective sensibilizarea tinerilor cu privire la „hate speach” și promovarea în comunitatea locală a înțelegerii reciproce între tineri. Activitățiile s-au desfășurat la Centrul de Tineret Zamolxes Câmpina, Centrul de Tineret “Asociația Tinerilor” din Valea Doftanei, dar și în cadrul orelor de dirigenție de la clasele a XI-a și XII-a de la Colegiul Național “Nicolae Grigorescu”, Liceul Tehnologic Energetic și Colegiul Tehnic “Constantin Istrati” din Câmpina.
110 elevi din comunitatea locală au participat la activitățile proiectului, au avut loc cinci acțiuni publice ale organizației, peste 8.000 de persoane au fost informate online prin intermediul site-ului proiectului și campaniei de promovare pe rețelele de socializare, șase voluntari și-au dezvoltat competențele în domenii cheie pentru managementul proiectului, au foast depuse două noi proiecte locale și alte trei propuneri de proiecte Erasmus+, ca urmare a activitățiilor de follow-up.
Pentru mai multe informatii privind proiectul și rezultatele acestuia, vă invităm să accesați pagina de web – www.nofohate.wordpress.com. Pe această cale mulțumim tuturor partenerilor, beneficiarilor și echipei care s-au implicat în buna desfășurare a proiectului și în dezvoltarea de noi proiecte.

Comenteaza !


  • You Avatar
  • SPORT CÂMPINA

  • ANUNȚURI LICITAȚIE

    S.C. PLAIUL CONCOM IMPEX SRL, prin lichidator, anunță vânzarea prin licitație publică
    a apartamentului situat în Câmpina, str. Tudor Vladimirescu, nr. 24, bl. B1,
    sc. B, et.2, ap.12, jud. Prahova, compus din două camere și dependințe, cu o suprafață utilă de 50,44 mp.

    Prețul de pornire al licitației este redus cu 20% din cel stabilit în raportul de evaluare încuviințat de Adunarea Creditorilor din 08.08.2014 și conform regulamentului de participare la licitație, respectiv 103.180 lei (preț nepurtător de TVA).
    Lichidatorul judiciar este în curs de a efectua lucrarea de cadastru și intabulare a apartamentului. Licitațiile vor avea loc la data: 27.06.2017, 29.06.2017, 4.07.2017, 6.07.2017, 11.07.2017, 13.07.2017, 18.07.2017, 20.07.2017, 25.07.2017 și 27.07.2017, ora 12.00,
    la sediul lichidatorului din Ploiești, strada Ion Maiorescu, bl.33 S1, et. 7, cab 7B.
    Condițiile de participare la licitație sunt menționate în caietul de sarcini întocmit de lichidatorul judiciar, a cărui valoare este de 1.000 lei (fără TVA). Relații suplimentare la telefon: 0344.104.525.
    *****
    S.C. PLAIUL CONCOM IMPEX SRL, prin lichidator, anunță vânzarea prin licitație publică a bunului imobil aflat în patrimoniul debitoarei, respectiv teren intravilan în suprafață de 9.996 mp, situat în localitatea Secăria, Tarla 31, Parcelă F356, județul Prahova, la prețul de 12.045 lei (preț nepurtător de TVA). Terenul este înscris în cartea funciară. Licitațiile vor avea loc în data de: 27.06.2017, 29.06.2017, 4.07.2017, 6.07.2017, 11.07.2017, 13.07.2017, 18.07.2017, 20.07.2017, 25.07.2017 și 27.07.2017, ora 12.00, la sediul lichidatorului din Ploiești, strada Ion Maiorescu, bl.33 S1, et. 7, cab 7B. Condițiile de participare și relații suplimentare la telefon: 0344.104.525.

  • PUBLICITATE

    Servicii vidanjare

    3

    YOYO CampinaPH

    Neptun

  • PUBLICITATE

    Libell 1

    1

    Reclama-centrale-2x-GIF

  • PUBLICITATE

    Reclama mica 1

  • PUBLICITATE

    Anunt spatii

    Prevo distribution nou