Actualitate

Luni, 6 noiembrie, se deschide șantierul la Centura Comarnic. Iulian Dumitrescu și Sorin Grindeanu vor fi prezenți la eveniment

La Comarnic va avea loc luni, 6 noiembrie, deschiderea oficială a șantierului Centurii Comarnic, un proiect de infrastructură esențial pentru descongestionarea circulației rutiere pe Valea Prahovei, pentru dezvoltarea orașului Comarnic și a județului Prahova. La eveniment vor fi prezenți ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, și președintele Consiliului Județean Prahova, Iulian Dumitrescu.

Centura va ocoli orașul Comarnic și DN1 prin vest, va avea o lungime de aproape 6 km și două benzi de circulație. Vor fi construite 3 poduri noi și va fi dublat podul peste râul Prahova de pe DJ101R. În același timp, se va construi un pasaj peste râul Prahova și calea ferată Ploiești-Brașov. La intersecțiile cu DN1, sunt prevăzute sensuri giratorii dimensionate astfel încât să preia traficul actual care va proveni de pe centura Comarnic și din orașul Comarnic. Centura Comarnic va servi ca drum de descărcare a viitoarei autostrăzi. Termenul de finalizare a lucrărilor este noiembrie 2024.
Consiliul Județean Prahova a făcut studiul de fezabilitate pentru acest traseu și a propus proiectul Ministerului Transporturilor/CNAIR – ca descărcare de pe viitoarea autostradă A3 (pentru facilitarea accesului în orașe/stațiuni al turiștilor și pentru ca autostrada să nu fie încărcată de localnici)
În 8 decembrie 2022, s-a încheiat un parteneriat între Consiliul Județean Prahova și Ministerul Transporturilor/CNAIR – prin care CJ Prahova implementează proiectul, iar CNAIR îl finanțează prin Programul Operațional Transporturi 2021-2027
Președintele Consiliului Județean Prahova, Iulian Dumitrescu, a semnat, în 22.05.2023, contractul de proiectare și execuție a Centurii Comarnicului. Licitația pentru acest obiectiv de investiții a fost câștigată de asocierea S.C. FRASINUL S.R.L. (lider) – S.C. ARTEHNIS S.R.L., la valoarea de 236.740.000,00 lei fără TVA. Proiectul va fi finanțat prin Programul Operațional Transport 2021-2027.

Leave A Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *