Actualitate

Cine creează panică în Câmpina în problema apei? De ce doar la Câmpina?

Pare greu de crezut dar o analiză a apei efectuată la jumătatea anului trecut, d-abia în ianuarie anul acesta a ajuns să producă efecte. Este incredibil și ar fi de interes să vedem ce au făcut instituțiile statului implicate în acest domeniu.

Să le luăm pe rând. Direcția de Sănătate Publică Prahova, instituție descentralizată, aflată sub tutela Prefecturii Prahova, ca reprezentant al Guvernului în teritoriu, luni întregi nu s-a interesat de proba de apă. Direcția de Sănătate Publică a alarmat lumea inutil cu mesaje contradictorii? Putem face o legătură între Direcția de Sănătate Publică și ”tutela” politică a Prefecturii?
De ce Direcția de Sănătate Publică nu a dat publicității celelalte buletine de analiză care spuneau negru pe alb că pe rețeaua din Câmpina, la piață și la spital, apa era în parametrii de potabilitate normali?
Apoi a venit Institutul Național de Sănătate Publică și a spus că doar de la 20 micrograme per litru, substanțele reziduale din clor pot deveni o problemă, în condițiile în care acești indicatori aveau valori de 12 micrograme/litru, maxima admisă fiind de 10. De altfel, Institutul Național de Sănătate Publică a precizat că valorile stabilite în legislație se bazează pe valorile ghid ale Organizației Mondiale a Sănătății la care se aplică principiul precauției. Astfel valoarea ghid a Organizației Mondiale a Sănătății de la care se așteaptă efecte asupra sănătății este de 20 micrograme/l, ori, valoarea înregistrată la Câmpina fiind cu mult mai mică .

De ce doar la Câmpina acest iureș? Într-un târziu, Prefectura condusă de PSD a anunțat că în afară de Câmpina, în alte nouă localități, sunt neconformități ale apei potabile. În aceste localități domnește liniștea. Să înțelegem că Direcția de Sănătate Publică și Prefectura au avut interes doar la Câmpina să creeze un circ mediatic?
Cum a reacționat Primăria Câmpina? A convocat ședință a Comitetului local de urgență în ziua în care a primit adresa de la Direcția de Sănătate Publică și a luat toate măsurile de înștiințare a populației, iar împreună cu Hidro Prahova SA de a asigura apă potabilă populației.
Rămâne o întrebare: de unde această diferență de tratament din partea Prefecturii PSD între administrațiile din localitățile județul?
Institutul Național de Sănătate Publică a anunțat că va face o anchetă internă pentru a stabili de ce s-a ajuns la această întârziere în transmiterea analizei probei de apă. Este forma clasică de a ascunde adevărul?

Leave A Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *