Administratie publica

”Toate rapoartele de activitate prezentate de Marian Nistor în Consiliul local au fost false”

Discuții aprinse la ultima ședință ordinară a Consiliului local din Câmpina, atunci când consilierii au dezbătut un raport al viceprimarului Liviu Dumitrache, privind analiza și rezolvarea mai multor probleme descoperite la Piața Centrală. Chiar dacă raportul viceprimarului a încercat să fie cât mai blând cu putință cu Marian Nistor, fostul director al pieței, totuși consilierii atenți au ”citit printre rânduri” și au pus o serie de întrebări pertinente și au formulat concluzii bazate pe documente oficiale.

”Domnule viceprimar, raportul ăsta e un fals, nu e complet. Nu ați precizat nimic de prejudiciul creat de domnul Nistor, care clar a fost prejudiciu, așa cum a stabilit ANAF. Vreau să vă aduc aminte: cu mare tam-tam domnul Nistor și-a prezentat raportul de activitate, în fiecare an. Înseamnă că toate rapoartele de activitate prezentate de Marian Nistor în Consiliul local au fost false! Ce facem cu prejudiciul, cu banii, cu sumele pe care le-a impus ANAF pentru că domnul Nistor nu a plătit dările la stat?! Eu consider că rapoartele de activitate ale domnului Nistor sunt false! Văd o grămadă de probleme, el ne prezintă numai vis și armonie. Nu vă mai aduceți aminte?!”, a spus consilierul Florin Marcu.

De asemenea, consilierul Liviu Briciu a ținut să-i întrebe pe consilierii PSD, parte din PMP și pe viceprimar dacă au ceva de spus acum, în fața acestor realități, după ce ani la rând l-au protejat pe Marian Nistor și i-au ținut partea în ședințele consiliului. Dinspre consilierii PSD și ceilalți vizați… liniște!
De asemenea, consilierul local Roxana Gheorghe a solicitat tragerea la răspundere, inclusiv penală dacă este cazul, a celui care se face vinovat de, spre exemplu, faptul că ocupanții boxelor din Piața Centrală nu au plătit energia electrică până în iunie 2023, aceasta fiind suportată din subvenția acordată de la bugetul local Serviciului Piață condus la momentul respectiv de Marian Nistor. ” Dar ce se întâmplă cu energia electrică pe care au consumat-o chiriașii boxelor înainte de iunie 2023. Suma aceea a fost achitată de Piața Centrală din banii de la bugetul local, adică din banii tuturor! Cum recuperăm acei bani? Ar trebui să acționăm în acest sens, poate chiar și penal”, a subliniat consilierul Roxana Gheorghe.

Nu uitați că Marian Nistor este cel care a înființat și care conduce Asociația ”Pentru Câmpina”, dar asupra asociațiilor și entităților care se opun atragerii fondurilor europene și dezvoltării Câmpinei, vom mai scrie că sunt lucruri importante.

Te-ar putea interesa și: https://www.campinaph.ro/2024/03/e-clar-vor-cu-orice-pret-sa-blocheze-fondurile-europene.html

4 Comments

  1. Margareta says:

    Astea sunt semințele semănate de stăpânul din deal în politica campinenca de ani de zile

  2. Niko says:

    Mai sunt multe magarii făcute în piață…..licitații trucate…

  3. cinefil says:

    Toti oamenii… stapanului!

  4. Gheorghe Goran says:

    Multumim ca apar realitati pe care nu le cunoastem si ne recapatam incet increderea.Multumim

Leave A Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *