Au fost aprobaţi indicatorii tehnico-economici pentru reabilitarea unor conducte de apă din cadrul proiectului co-finanţat de BDCE
9 aprilie 2014

CL Campina Au fost aprobaţi indicatorii tehnico economici pentru reabilitarea unor conducte de apă din cadrul proiectului co finanţat de BDCEÎn cadrul şedinţei extraordinare din această seară, Consiliul Local Câmpina a aprobat studiul de fezabilitate şi indicatorii tehnico-economici pentru proiectul „Reabilitarea conductei de aducţiune, conductei de transport şi reţelelor de distribuţie a apei potabile”. Este vorba despre acel proiect pentru care Câmpina va obţine finanţare de la Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei, printr-un program destinat localităţilor cu până la 50.000 de locuitori şi gestionat de Ministerul Dezvoltării Regionale. Valoarea totală estimativă a investiţiei este de 6,34 milioane lei (cu tot cu TVA), adică 1,42 milioane euro. Citeste mai departe →

Categorie: Administratie publica | Comenteaza →

Consiliul Local Câmpina a împărţit pe unităţi de învăţământ banii pentru bursele elevilor
9 aprilie 2014

460.000 lei este suma totală pe care Consiliul Local Câmpina a alocat-o în acest an de la bugetul municipiului pentru plata burselor şcolare. Este vorba despre cele patru categorii de burse: de performanţă (în cuantum de 200 lei pe lună), de merit (100 lei), de studiu (80 lei) şi socială (50 lei lunar), acordate în conformitate cu ordinele 5576/2011 şi 3470/2012 emise de Ministerul Educaţiei. Suma totală a fost împărţită pe unităţi de învăţământ, această repartizare făcându-se în funcţie de solicitările directorilor de şcoli şi licee şi pe baza analizei Comisiei de sănătate, învăţământ, cultură şi sport a Consiliului Local. Citeste mai departe →

Categorie: Administratie publica | 1 comentariu →

Pe 25 aprilie are loc Bursa Generală a Locurilor de Muncă
8 aprilie 2014

Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Prahova organizează vineri, 25 aprilie, Bursa Generală a Locurilor de Muncă, la care pot participa toate categoriile de persoane aflate în căutarea unui job. Bursa se va desfăşura simultan în Ploieşti, Câmpina şi Vălenii de Munte, de la ora 9.00, locaţiile fiind următoarele: Ploieşti – Sala “Doroftei”, Câmpina – Casa de Cultură “Geo Bogza”, Vălenii de Munte – sediul ALOFM din Strada Nicolae Iorga. Citeste mai departe →

Categorie: Social | Comenteaza →

“Cuplul adolescent” – o temă dezbătută de Fundaţia AMUS împreună cu elevii din Câmpina
8 aprilie 2014

Sesiune AMUS 1 Cuplul adolescent   o temă dezbătută de Fundaţia AMUS împreună cu elevii din CâmpinaŞcoala Postliceală “Louis Pasteur” şi Poliţia de Proximitate din Câmpina au organizat ieri o sesiune de comunicări având ca temă generală “Relaţiile interumane – pericole şi tentaţii”, subiectul cel mai dezbătut fiind cel al “cuplului de adolescenţi”. La acţiune au for prezenţi elevi de la Şcoala “Louis Pasteur, dar şi elevi de la unităţile de învăţământ din municipiu. De asemenea, au participat reprezentanţi ai administraţiei locale, Poliţiei de Proximitate şi Poliţiei Locale, cadre didactice. Citeste mai departe →

Categorie: Social | 2 comentarii →

“Şcoala altfel” – elevi din Câmpina şi Poiana Câmpina, în vizită la copiii instituţionalizaţi la Centrul “Sfânta Filofteia”
7 aprilie 2014

Scoala altfel 1 Şcoala altfel   elevi din Câmpina şi Poiana Câmpina, în vizită la copiii instituţionalizaţi la Centrul Sfânta FilofteiaÎn cadrul programului “Şcoala altfel”, care se desfăşoară în această săptămână în toată ţara, elevii de la Şcoala Gimnazială “B.P. Hasdeu” din Câmpina, împreună cu cei de la Şcoala Gimnazială “Învăţător Ion Mateescu” din Poiana Câmpina, au decis să-i viziteze pe copiii de la Complexul de Servicii Comunitare „Sfânta Filofteia”. Micuţii de aici nu au părinţi sau provin din familii dezorganizate. Citeste mai departe →

Categorie: Social | Comenteaza →

350 de copaci au fost plantaţi în Câmpina în cadrul campaniei “Plantează pentru viaţă”
7 aprilie 2014

Plantari 350 de copaci au fost plantaţi în Câmpina în cadrul campaniei Plantează pentru viaţăÎn week-end-ul care s-a încheiat, Primăria Câmpina, în parteneriat cu unităţile de învăţământ din municipiu, a organizat o noua campanie de plantări de arbori, de această dată intitulată “Plantează pentru viaţă”. În total au fost achiziţionaţi peste 350 de puieţi din speciile: tei, arţar american, prunus decorativ, catalpă şi salcie, care au fost plantaţi de “echipele verzi” din şcoli şi licee împreună cu angajaţii Atelierului Sere. Mâine va fi rândul copiilor de la grădiniţe să planteze flori în curţile unităţilor preşcolare. Citeste mai departe →

Categorie: Administratie publica | 1 comentariu →

“Cutia cu zâmbete”, o campanie a femeilor democrat-liberale din Câmpina pentru ajutorarea copiilor nevoiaşi
6 aprilie 2014

Zambet 3 site Cutia cu zâmbete, o campanie a femeilor democrat liberale din Câmpina pentru ajutorarea copiilor nevoiaşi O cutie de pantofi poate fi umplută cu orice. Puteţi pune în ea jucării, felicitări, cărţi de citit sau colorat, culori. Puteţi pune în ea chiar şi articole de îmbrăcăminte. Dacă o faceţi din suflet şi cu mult suflet, dacă o faceţi cu bucurie şi cu zâmbetul pe buze, veţi descoperi cât de încăpătoare poate fi o cutie de pantofi. “Cutia cu zâmbete” este un proiect umanitar, o iniţiativă a Organizaţiei de Femei a PDL Câmpina pentru ajutorarea copiilor care provin din familii cu posibilităţi materiale reduse. Citeste mai departe →

Categorie: Social | 6 comentarii →

Jandarmii din Ploieşti şi Sinaia şi-au sărbătorit ziua printre copiii de la Câmpina
5 aprilie 2014

Jandarmi 1 Jandarmii din Ploieşti şi Sinaia şi au sărbătorit ziua printre copiii de la CâmpinaGest foarte frumos al jandarmilor din Ploieşti şi Sinaia de a fi alături de copiii de la Şcoala Gimnazială “Ion Câmpineanu” din municipiul Câmpina pentru a marca Ziua Jandarmeriei Române. La 3 aprilie, Jandarmeria Română a împlinit 164 de ani de existenţă. Din păcate, tot luna aceasta se împlinesc şi trei ani de la desfiinţarea Unităţii de Jandarmi de la Câmpina, o unitate-simbol care a însemnat mult pentru cel de-al doilea municipiu al judeţului şi a cărei închidere (decisă prin ordin al Ministrului Administraţiei şi Internelor, în 2011) a lăsat un gust amar.
Tocmai de aceea, poate, gestul jandarmilor de la Ploieşti şi Sinaia de a veni alături de copiii de la Câmpina este cu atât mai frumos. Citeste mai departe →

Categorie: Social | Comenteaza →

Avem PMP şi la Câmpina. O fi de bine, n-o fi de bine…
3 aprilie 2014

Florin Marcu Avem PMP şi la Câmpina. O fi de bine, n o fi de bine... Partidul Mişcarea Populară este în plin proces de organizare în teritoriu, deci şi la Câmpina. Pentru constituirea organizaţiei de aici au fost contactaţi, în primul rând, mai mulţi reprezentanţi ai PDL, care, însă, au respins propunerea de a se alătura Mişcării Populare. În cele din urmă, de punerea pe picioare a organizaţiei locale se ocupă Florin Marcu (foto), fost consilier local al PNDC (mandatul 2008-2012) şi fost candidat al Partidului Verde la preşedinţia Consiliului Judeţean Prahova, la alegerile locale din 2012. Ulterior, Florin Marcu a renunţat la orice activitate politică, pentru a reveni acum la PMP. Citeste mai departe →

Categorie: Politica | 10 comentarii →

“Bătaie” pe clasa zero de la Colegiul “Grigorescu” şi Şcoala Centrală Câmpina
3 aprilie 2014

După cum se ştie deja, părinţii ai căror copii împlinesc vârsta de 6 ani până la data de 31 august 2014 au obligaţia de a-i înscrie în învăţământul primar în clasa pregătitoare. Regulile pentru înscriere au rămas la fel ca anul trecut. Părinţii îşi vor putea înscrie copiii la orice şcoală doresc, numai că fiecare instituţie de învăţământ va avea propriile criterii de admitere, iar prioritate vor avea copiii care locuiesc în circumscripţia şcolii. Mâine se încheie cea de-a doua etapă a înscrierii în clasa zero, iar lista finală cu copiii înscrişi va fi afişată pe 11 aprilie, la fiecare şcoală. La Câmpina, aşa cum era de aşteptat, bătaia cea mare s-a dat pe clasa zero de la Şcoala Centrală şi Şcoala 4 – de la Colegiul Naţional “Nicolae Grigorescu”. Citeste mai departe →

Categorie: Social | Comenteaza →

La Primăria Câmpina s-a deschis Ghişeul Unic, pentru ca locuitorii să nu mai umble după informaţii din birou în birou
3 aprilie 2014

Ghiseul Unic La Primăria Câmpina s a deschis Ghişeul Unic, pentru ca locuitorii să nu mai umble după informaţii din birou în birouDe la 1 aprilie, la Primăria Câmpina funcţionează Ghişeul Unic, deschis cu scopul de a le facilita cetăţenilor o rezolvare mai rapidă a problemelor cu care vin în faţa administraţiei locale. Ghişeul Unic se află în curtea Primăriei, în clădirea în care a funcţionat Biroul de Stare Civilă, înainte de mutarea acestuia în noua Casă a Căsătoriilor. Potrivit informaţiilor furnizate de secretarul Primăriei Câmpina, Paul Moldoveanu, cel care a şi propus acest proiect, la Ghişeul Unic vor lucra câte un reprezentant de la serviciile ADPP, Urbanism, Resurse Umane şi Asistenţă Socială, adică serviciile cele mai solicitate de populaţie. Citeste mai departe →

Categorie: Administratie publica | 4 comentarii →

Începe ediţia a IV-a a Concursului Naţional de Literatură “Geo Bogza”
3 aprilie 2014

Casa Municipală de Cultură «Geo Bogza» Câmpina, în conformitate cu programul manifestărilor culturale aprobate de Consiliul Local Câmpina, organizează: Concursul Naţional de Literatură «Geo Bogza», ediţia a IV-a. Pot participa scriitori nedebutaţi în volum, indiferent de vârstă şi fără restricţii de apartenenţă la uniuni de creaţie sau alte organizaţii. Citeste mai departe →

Categorie: Social | Comenteaza →

O nouă campanie de colectare a deşeurilor electrice şi electronice are loc sâmbătă, la Câmpina
3 aprilie 2014

Deseuri DEEE O nouă campanie de colectare a deşeurilor electrice şi electronice are loc sâmbătă, la Câmpina“Scapă de deşeuri, le poţi înlocui cu aparatură nouă!”, aceasta este denumirea noii campanii de colectare a deşeurilor organizată de Primăria Câmpina, Floricon Salub şi societatea Logistics Systems. Campania va avea loc sâmbătă, 5 aprilie, iar toţi cei care vor să scape de aparatura veche o pot aduce la centrul de colectare de pe Strada Milcovului (fosta CT6). Pentru echipamentele voluminoase (frigidere, maşini de spălat, televizoare etc) puteţi suna la numerele de telefon 0754.039.928 sau 0728.256.899 pentru ca reprezentanţii Floricon Salub să se deplaseze la domiciliul dvs. în vederea ridicării deşeurilor. Citeste mai departe →

Categorie: Social | Comenteaza →

De mâine, Bulevardul Carol I se închide circulaţiei, de la spital până la ABC
1 aprilie 2014

Bd Carol I lucrari De mâine, Bulevardul Carol I se închide circulaţiei, de la spital până la ABCBulevardul Carol I din municipiul Câmpina va fi închis circulaţiei, în următoarele zile, pe tronsonul cuprins între intersecţiile cu străzile Grigore Nicolae şi Mihail Kogălniceanu. Mai exact, pe tronsonul dintre Spitalul Municipal şi Hotelul Muntenia – ABC, unde se vor executa lucrări de reabilitare a carosabilului. Citeste mai departe →

Categorie: Administratie publica | 5 comentarii →

CNADNR a montat separatoare de sens pe nici jumătate din DN1, între Ploieşti şi Comarnic. Asta în patru ani…
1 aprilie 2014

Separatoare sens 1 CNADNR a montat separatoare de sens pe nici jumătate din DN1, între Ploieşti şi Comarnic. Asta în patru ani...La începutul anului 2010, Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România a anunţat că, pentru a reduce numărul accidentelor rutiere de pe DN1, s-a luat decizia montării de separatoare de sens pe acest drum naţional, de la ieşirea din Ploieşti şi până la Comarnic. În mai 2010, s-au montat primele separatoare, pe o distanţă de vreo 2 km, iar apoi lucrarea a fost sistată. S-a mai intervenit pe ici, pe colo, prin aşa-numitele “puncte negre” de pe DN1, dar iată că s-a ajuns ca, în 2014, să existe separatoare de sens doar aproape 20 km din cei 50 km ai DN1 de la Ploieşti la Comarnic. În cei 20 km a fost inclusă şi Centura de Vest a Ploieştiului. Citeste mai departe →

Categorie: Social | Comenteaza →

  • You Avatar
  • SPORT CÂMPINA

  • PUBLICITATE

    Servicii vidanjare

    YOYO CampinaPH

    Neptun

  • PUBLICITATE

    Reclama-centrale-2x-GIF