O angajată a Primăriei Câmpina a demonstrat cât de uşor se pot fura bani din bugetul instituţiei01.11.12

Mihaela Bertescu are 42 de ani, domiciliază în Breaza şi lucrează de nouă ani în Primăria Câmpina, la Serviciul de Resurse Umane. De fapt, a lucrat aici, pentru că, din septembrie 2011, când s-a descoperit că a furat aproape 100.000 lei, adică un miliard de lei vechi, i-a fost suspendat contractul de muncă. Femeia a şocat pe toată lumea prin modul în care a reuşit să sustragă aceşti bani, pe parcursul a aproape doi ani, fără ca nimeni să-şi dea seama. Până la urmă, tot colegii săi au depistat frauda. (more…)

Posted in Socialwith 1 Comment →

MAI nu vrea să dea Câmpinei fosta unitate de jandarmi11.15.11

Unitate jandarmi CampinaDupă desfiinţarea Unităţii de Jandarmi, Primăria Câmpina a transmis Ministerului Administraţiei şi Internelor o adresă prin care solicita preluarea terenului şi clădirilor în care a funcţionat unitatea. Primarul Horia Tiseanu spunea, la momentul respectiv, că pe terenul unităţii s-ar putea construi locuinţe, eventual prin ANL, iar clădirile deja existente ar putea fi transformate în locuinţe sociale sau într-un centru pentru bătrâni. Planurile administraţiei locale nu se potrivesc, însă, cu cele ale Ministerului Administraţiei şi Internelor. (more…)

Posted in Administratie publicawith No Comments →

Dacă vă plătiţi impozitele cu cardul, comisionul bancar va fi achitat de la bugetul local06.29.11

La Direcţia Economică din cadrul Primăriei Câmpina vor fi montate două POS-uri pentru toţi cei care doresc să-şi achite taxele şi impozitele locale cu cardul. Şi se pare că sunt tot mai mulţi cei care vor acest lucru, după cum spun reprezentanţii Direcţiei Economice. La efectuarea tranzacţiei, comisionul bancar poate fi suportat de contribuabil sau de bugetul local. În şedinţa de mâine, consilierii câmpineni vor aproba a doua variantă. (more…)

Posted in Administratie publicawith No Comments →

TCO face presiuni asupra Primăriei Câmpina să cumpere sau să închirieze locul de joacă pentru copii. Şi ameninţă cu instanţa…05.27.11

parc TCOPrin intermediul administratorului judiciar, conducerea Turnătoriei Centrale Orion a trimis o nouă notificare (a cincea) Primăriei şi Consiliului Local Câmpina, cu privire la cumpărarea terenului de 2.467 mp din cartierul Turnătoriei, adică a locului de joacă amenajat de societate în parteneriat cu administraţia locală. Iar prin intermediul notificării, TCO pune condiţii: Primăria ori cumpără terenul cu 55 euro/mp (fără TVA), ori îl închiriază cu 2 euro/mp pe lună, ori îl evacuează. (more…)

Posted in Administratie publicawith 1 Comment →

Primăria Câmpina a obţinut certificarea ISO pentru calitate. Se va resimţi acest lucru în relaţia cu cetăţeanul?05.16.11

Certificare ISOTeoretic, da. Pentru că obiectivul general al proiectului derulat de Primărie şi cofinanţat de Fondul Social European vizează tocmai îmbunătăţirea calităţii şi eficienţei serviciilor oferite câmpinenilor. Practic, numai angajaţii Primăriei pot demonstra asta, în relaţia pe care o au cu cetăţenii, zi de zi.
Proiectul „Servicii de calitate pentru locuitorii municipiului Câmpina” a fost semnat în urmă cu exact un an. Astăzi, Primăria a primit certificarea ISO 9001 pentru calitate şi ISO 14001 pentru mediu. (more…)

Posted in Administratie publicawith 2 Comments →

Angajaţii Primăriei Câmpina au pierdut şi sporul de dispozitiv06.01.10

Primaria Campina 1Vestea este cât se poate de proastă pentru salariaţii instituţiei. Dacă de la 1 iunie pierd 25% din salariu, asemeni tuturor bugetarilor, iată că ei mai pierd acum încă 25%, cât reprezintă sporul de dispozitiv. Iar măsura se aplică începând cu luna mai, deci reducerea se va regăsi în salariul pe care oamenii îl vor încasa în iunie. Zilele acestea, la Primărie se lucrează deja la noile state de plată care nu mai conţin… sporul de dispozitiv.  (more…)

Posted in Administratie publicawith 3 Comments →

Salariaţii din Primărie sunt decişi să intre în grevă05.17.10

Iulian AntonSindicatul Liber din Primăria Câmpina este afiliat la Federaţia Naţională a Sindicatelor din Administraţie şi are 317 membri, adică exact numărul angajaţilor din instituţie, cu excepţia primarului şi viceprimarului. Potrivit liderului de sindicat Iulian Anton (foto), funcţionarii publici din Primărie sunt decişi să intre în grevă generală, din 31 mai, dacă Guvernul nu revine asupra măsurilor dure pe care vrea să le aplice bugetarilor. (more…)

Posted in Administratie publicawith 1 Comment →

Dacă se aplică “normativul Boc”, Primăria Câmpina rămâne cu 70 de angajaţi. Din 300…01.28.10

Primaria iarna 1Mai multe structuri asociative ale administraţiilor publice locale şi judeţene, printre care şi Asociaţia Municipiilor din România (din care face parte şi Primăria Câmpina), au semnat o scrisoare deschisă către Guvernul Boc, prin care se protestează faţă de unele proiecte referitoare la reducerile de personal. Este vorba în special despre proiectul de lege privind normativele de personal pentru unităţile administrativ teritoriale. Reprezentanţii autorităţilor publice solicită anularea Ordinului nr. 32/42 pentru controlul şi monitorizarea aplicării prevederilor Legii 330/2009 care subordonează autorităţile locale unor structuri ale administraţiei centrale şi cer respingerea proiectului care modifică Legea 330/2009 în sensul reducerii veniturilor funcţionarilor publici. (more…)

Posted in Administratie publicawith 5 Comments →

Primarul Tiseanu le scrie din nou câmpinenilor09.09.09

“Primăria şi Consiliul Local Câmpina adoptă hotărâri, venind astfel în întâmpinarea cerinţelor dumneavoastră”. Aşa îşi începe scrisoarea adresată câmpinenilor primarul Horia Tiseanu, de altfel singurul semnatar al “depeşei”. Mai departe, cetăţenilor li se aduc la cunoştinţă (parţial) rezultatele sondajului de opinie realizat de Primărie şi care a avut ca temă principală organizarea “Serbărilor Toamnei”. Apoi, primarul face un apel la câmpineni să semnaleze “cu promptitudine”: zonele în care există mulţi câini comunitari; zonele în care se aruncă în mod necontrolat deşeurile menajere; străzile pe care se organizează curse de maşini, motociclete sau ATV-uri; distrugeri ale mobilierului stradal sau locurilor de joacă; actele de neglijenţă ori corupţie din partea angajaţilor Primăriei; prezenţa căruţelor pe străzile din municipiu etc. Cu alte cuvinte, primarul face apel la spiritul civic al populaţiei, chiar dacă multe dintre cele menţionate mai sus intră în competenţele Poliţiei Comunitare. Nu ne rămâne decât să sperăm că scrisoarea primarului va avea efectul scontat şi că orice tentă de asemănare între fraza cu care începe scrisoarea şi celebra “Dormi liniştit, FMI lucrează pentru tine!” e pur întâmplătoare.

Posted in Administratie publicawith No Comments →

  • You Avatar
  • SPORT CÂMPINA

  • PUBLICITATE

    Reclama mica 1

    Sigla Medis site


    Afterschool

    Program nou iarna

  • PUBLICITATE

  • PUBLICITATE

    Anunt spatii

    Anunt centrale

    voipan nou site

    Prevo distribution nou

  • METEO

  • PARTENERI

    wylfm

    Logo Centrul de presa_2 mic

    Ziarul Zidul

    Radio Zidul