Consilierul Adrian Piţigoi mai vrea un scuter pentru Poliţia Locală

Categorie: Administratie publica 30 martie 2012

Scuter Politia Locala Consilierul Adrian Piţigoi mai vrea un scuter pentru Poliţia LocalăÎn cadrul şedinţei de aseară a Consiliului Local Câmpina, atunci când s-a discutat despre rectificarea bugetului local, consilierul Adrian Piţigoi a avut o intervenţie legată de fondurile alocate Poliţiei Locale. Mai exact, Piţigoi a propus cumpărarea unui scuter pentru poliţişti, din banii repartizaţi pentru pistol şi girofar. „La Poliţia Locală, este alocată suma de 9.000 lei pentru achiziţionarea unui pistol neletal şi a unui girofar. Vă spun din experienţă proprie că nu este nevoie de mai mult de 3.000 lei pentru cumpărarea acestor produse, iar diferenţa de 6.000 lei propun s-o alocăm pentru achiziţionarea unui scuter la Poliţia Locală”, a spus Adrian Piţigoi, fost consilier PIN, actualmente PP-DD. După câteva momente de uluială, primarul Horia Tiseanu a intervenit: „Avem deja un scuter la Poliţia Locală, care oricum nu prea este folosit”. „Pe un scuter este loc doar pentru o persoană, iar patrulele noastre sunt formate din doi agenţi”, a spus şi Carmen Gheorghe, şefa Poliţiei Locale Câmpina. „Foarte bine, mai luăm un scuter şi o să aveţi doi poliţişti pe două scutere, în patrulă”, a insistat Adrian Piţigoi. „O măsură ineficientă, pentru că, în unele zone, un poliţist sigur trebuie să rămână să păzească aceste scutere, dacă nu vreţi să rămână fără ele”, au spus unii consilieri, mai în glumă, mai în serios, aprobaţi fiind de Carmen Gheorghe.
În cele din urmă, propunerea lui Adrian Piţigoi nu a întrunit voturile necesare pentru a fi aprobată. Aşa că, Poliţia Locală a rămas cu un singur scuter. Iar acest scuter stă mai mult în garaj.

3 comentarii to “Consilierul Adrian Piţigoi mai vrea un scuter pentru Poliţia Locală”


  1. flo spune:

    Buna ziua!Propun sa luam si o caruta cu boi pt ei ca si asa se vad foarte rar prin urbea noastra.Pacat ca unii dintre consilieri au ramas cu mentalitatea invechita.Sa speram ca la mandatul viitor al consilierilor locali sa fie alesi oameni multi mai competenti care sa foloseasca banii pt municiupiu si NU pt angajatii acestor institutii…

    RăspundeRăspunde
  2. misu spune:

    Domnule Pițigoi ne întoarcem la șaretă cu cal .Adica nu sunt bani să mai cumpere o mașina ?

    RăspundeRăspunde
  3. Camelia Iancu spune:

    In strainatate vezi politisti cu masini, cu motociclete/scutere, calare, cu bicicleta si pe jos, sunt peste tot, te ajuta sa te simti in siguranta. Nu conteaza cu ce umbla, conteaza sa-i vezi, sa stii ca te apara cineva. Va dau cuvantul meu ca sunt cateva luni de cand eu nu am mai vazut politie comunitara/locala in Campina, poate doar pe la targul din centru am mai vazut, in rest deloc-deloc. Atunci vin si intreb unde ne e politia comunitara/locala, unde patruleaza ei de nu-i vede nimeni? Va mai spun o data ca nu conteaza cu ce se deplaseaza, conteaza sa fie in mijlocul nostru, sa descurajeze infractorii.

    RăspundeRăspunde


Comenteaza !


  • You Avatar
  • PUBLICITATE

    Medimfarm nou 2 site

    Nou

    Infinity Fashion

  • Comentarii recente

  • Categorii

  • Arhivă

  • Abonare la ştiri

    Introduceti adresa de email:


    RSS Feed
    ŞTIRI
    campinaph.ro
  • SPORT CÂMPINA

  • PUBLICITATE

    Floricon 1

    Reclama firma paza

    Delice