Eveniment

Revista-i tot revistă! Super-spectacol al Teatrului „Majestic” la Câmpina

Spectacol 10Teatrul de Revistă „Majestic” (secţie a Teatrului „Toma Caragiu” din Ploieşti) le-a oferit doamnelor şi domnişoarelor din Câmpina un spectacol de neuitat. O poveste – „S-a întâmplat la castel” – în care Nico, Daniel Iordăchioaie, Daniela Răduică şi colegii lor fac o adevărată performanţă artistică. Pentru că, dacă până acum îi vedeam doar cântând, cel puţin pe primii doi, de această dată ei apar şi ca actori. Un spectacol de zile mari, din care nu lipsesc şi alte surprize plăcute cum ar fi colaborarea cu echipa de păpuşari a teatrului ploieştean sau apariţia unor tineri artişti foarte talentaţi: Diana Uţă, Dragoş Urzeală şi Liviu Panait. Coregrafia şi regia artistică sunt semnate de binecunoscuta Marcela Timiraş. „S-a întâmplat la castel” este şi un adevărat tur de forţă pentru artişti. Durează mai bine de două ore şi jumătate, dar nu-ţi dai seama de asta decât la… final. Sala a fost plină, publicul mulţumit, iar aplauzele de la sfârşit au durat minute bune. Spectacolul a avut loc pe scena Casei de Cultură „Geo Bogza” şi a fost oferit câmpinencelor de Primărie şi Consiliul Local.
Spectacol 1
Spectacol 2
Spectacol 3
Spectacol 4
Spectacol 5
Spectacol 6

Spectacol 7

Spectacol 8Spectacol 9Spectacol 11

3 Comments

  1. Campinean says:

    Un spectacol de rahat, la fel ca si directorul casei de cultura, lumea a plecat nemultumita si unii chiar au atipit! La casa de cultura trebuie neaparat schimbat ceva, mai precis visatorul de director. Cu un bun manager acolo se fac bani frumosi. Dochia asta cu cartile lui gaureste bugetul cu 1-2 miliarde anual! De cine e oare protejat? Ghici Severine cine!!!

  2. Andrei Popa says:

    Da, a fost super! Nu ca de alte dati cand veneau 2 artisti si conversau pe scena:) A fost si Tiseanu si surpriza, s-a comportat ca un normal si civilizat, nu cum zic unele guri rele prin urbea noastra. La cat mai multe astfel de evenimente!

  3. Mirela says:

    A fost foarte frumos, iar daca a adormit cineva sa-i fie rusine! Sa stea acasa data viitoare si sa lase pe altul in loc. A fost destul de lung spectacolul dar a fost frumos si dinamic, cu decoruri superbe si artisti foarte buni. A fost un adevarat recital al lui Nico! Bravo!

Leave A Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *