PDL a facilitat oamenilor de afaceri câmpineni o întâlnire cu specialişti în accesarea de fonduri europene
La sfârşitul săptămânii trecute, la Casa Tineretului, PDL Câmpina a organizat o întâlnire a oamenilor de afaceri locali cu o firmă de consultanţă în domeniul obţinerii fondurilor europene şi cu reprezentanţii unei unităţi bancare. Mai întâi, preşedintele PDL Câmpina, primarul Horia Tiseanu, a prezentat principalele proiecte cu finanţare europeană derulate de administraţia locală, iar reprezentanţii firmei de consultanţă au vorbit despre avantajele accesării fondurilor europene pentru dezvoltarea unei localităţi, dar şi a unei firme private. Apoi s-a încins un dialog destul de aprins între oamenii de afaceri câmpineni şi reprezentanţii sistemului bancar.
Administratorii de firme au invocat relaţia destul de dificilă cu sistemul bancar, numărul foarte mare al documentelor solicitate, precum şi obligativitatea de a prezenta garanţii imobiliare. De cealaltă parte, reprezentanţii firmei de consultanţă şi ai instituţiei bancare au încercat să ofere soluţii şi să explice că procedurile sunt dificile pentru toată lumea, dar că multe dintre IMM-urile din Câmpina au trecut de etapa cea mai grea a crizei economice, iar şansele de a accesa fondurile europene sunt tot mai mari.