Deputatul Florin Anghel: “Virgil Guran trebuie să se decidă – ori este hoţ, ori este nebun!”

Categorie: Politica 21 noiembrie 2012

Florin Anghel Deputatul Florin Anghel: Virgil Guran trebuie să se decidă   ori este hoţ, ori este nebun!Vicepreşedintele PDL Prahova, deputatul Florin Anghel, a lansat ieri un atac dur la adresa candidatului USL la alegerile parlamentare, Virgil Guran, preşedinte al PNL Câmpina. Un atac însoţit de foarte multe documente, printre care mandatul de arestare preventivă a lui Guran (emis în iunie 2000), sentinţa privind condamnarea acestuia pentru mai multe infracţiuni, printre care şi evaziunea fiscală, un certificat medical eliberat de Spitalul de Psihiatrie Voila şi multe alte documente. Toate acestea au fost prezentate în cadrul unei conferinţe de presă, care a avut loc la Ploieşti. Este o acţiune fără precedent, cel puţin pe plan local şi judeţean, ca un politician să iasă şi să prezinte astfel de documente în faţa presei.
“Oamenii trebuie să ştie cine este Virgil Guran, că a fost arestat preventiv şi condamnat pentru afaceri ilegale cu băuturi alcoolice. În prima fază, a fost condamnat la patru ani cu executare pentru fals intelectual, fals în înscrisuri sub semnătură privată şi evaziune fiscală. Nu şi-a executat pedeapsa penală pentru că deliberat şi-a prelungit procesul până când fapta s-a prescris, dar de sentinţa civilă nu a scăpat – plata prejudiciului adus bugetul de stat. Apoi s-a plâns la Curtea Europeană pentru Drepturile Omului, iar lumea trebuie să ştie că nu a câştigat procesul de la CEDO, aşa cum a afirmat ci, din contră,  l-a pierdut şi pot demonstra cu acte oficiale acest lucru. De altfel, puteţi vedea adevărul şi pe site-ul CEDO. Iar Virgil Guran trebuie să se decidă şi să recunoască – ori este hoţ, procurorii dovedind că a prejudiciat statul român, ori este nebun, cum arată certificatul de la Voila, pe care Virgil Guran şi l-a scos pentru a scăpa de închisoare”, a afirmat Florin Anghel.
Întrebat de ce lansează acum acest atac dur la adresa lui Guran, după luni întregi în care deputatul câmpinean a ieşit de foarte puţin ori public, Florin Anghel a declarat că gestul său are la bază mai multe afirmaţii denigratoare făcute de Guran la adresa sa şi a familiei sale, mai ales în ultima perioadă. “Eu m-am retras din viaţa publică, iar la finalul mandatului de deputat mă voi retrage definitiv şi din viaţa politică. Nu voi mai candida niciodată! Am stat deoparte multă vreme şi nu am răspuns niciunui atac făcut la adresa mea, dar consider că acum s-a ajuns mult prea departe. Sunt acuzat de trafic de influenţă şi de faptul că firmele mele au datorii la stat. Nu am avut niciodată datorii la stat! Iar ca să spui despre un om că face trafic de influenţă, trebuie să aduci şi nişte dovezi în acest sens. În această campanie electorală, noi nu am atacat murdar. Am informat, am prezentat nişte fapte şi am prezentat documente oficiale ale statului român care demonstreză adevărul. Dar noi suntem împroşcaţi cu noroi, suntem atacaţi murdar fără să se aducă vreo dovadă!”, a afirmat Florin Anghel.
Acesta a mai spus că a făcut plângere penală împotriva lui Virgil Guran şi “voi face câte o plângere pentru fiecare calomnie de acum înainte”.

Referitor la Virgil Guran, precizăm că el a catalogat afirmaţiile lui Florin Anghel drept “nişte prostii”, potrivit Mediafax. De-a lungul timpului, Guran a declarat că nu a făcut nici măcar o zi de închisoare, că are cazierul curat, iar problemele sale cu justiţia au avut la bază “o prigoană politică îndreptată asupra mea şi a altor parteneri de afaceri”. Virgil Guran a susţinut permanent că a fost victima unui abuz al procurorilor pentru că “aveam gura prea mare”.

30 comentarii to “Deputatul Florin Anghel: “Virgil Guran trebuie să se decidă – ori este hoţ, ori este nebun!””


  1. Margot spune:

    Nu credeti ca sunteti cam magari ca din conferinta de presa a USL nu ati prezentat nimic??? Doar Oglinda a scris!!! Acu’ a iesit Anghel si imediat ati scris, ce sa mai zic… impartialilor!

    RăspundeRăspunde
  2. admin spune:

    La ultima conferinta de presa a USL noi nu am fost invitati. Daca ne chemau, in mod cert mergeam si scriam, asa cum am facut-o in ultimii trei ani, de cand exista acest site. Puteti citi articolele mai vechi si veti constata ca am scris intotdeauna de la conferintele PSD, PNL, apoi USL. Ba chiar au existat situatii in care la o conferinta de presa a senatorului Severin sa nu fim decat noi, campinaph.ro. Probabil ca lucrurile acestea se mai uita…

    RăspundeRăspunde
  3. Hai Romania spune:

    Si la locale, cei din USL Campina au aruncat cu noroi in primarul Tiseanu, insa lumea i-a taxat la vot, pentru ca sunt niste oameni fara caracter(cu 2 exceptii). Acum la fel, zic vrute si nevrute despre Anghel, numai ca sa iasa ei bine.
    Ii sunt recunoscator domnului Anghel ca a adus aceste documente sub lupa presei si sa vedem toti cine e de fapt acest Guran, acest “puscariabil”, cum ar zice Banciu.
    Succes Alexandru Anghel si Alexandru Matei in alegeri si felicitari pentru sustinerea din partea primarului Tiseanu!

    RăspundeRăspunde
  4. Cristina Mihai spune:

    Habar nu am daca d-ul Guran este vinovat sau nu…Cat priveste mandatul de arestare preventiva,nu putem trage concluzia ca este vinovat,numai instanta de judecata fiind cea care stabileste vinovatia sau nu.Dar ce sa facem,in cei 20 de ani de democratie mioritica am trait alegand raul cel mai mic.Acum sotia domnului Anghel are dosar penal pe rol,iar d-ul Anghel are de raspuns la foarte multe intrebari,care se vor transforma in dosare penale.Oamenii cinstiti nu au bani sa candideze,atunci ce sa facem?Alegem intre Guran si ASA…

    RăspundeRăspunde
  5. Caesar spune:

    Cred ca acest domn Guran este si hot si nebun… Sa ai atatea bube in cap si tu sa joci rolul Albei-ca-Zapada, trebuie musai sa ai atat o doza de hotie cat si una serioasa de nebunie. Trist ca un asemenea om vrea sa ajunga deputat. Ce pretentii sa mai avem?!?!

    RăspundeRăspunde
  6. anonim spune:

    Nu pot fi ambele?

    RăspundeRăspunde
  7. amelia spune:

    am in fata sentintele a trei instante :Judecatorie cluj,Tribunal Cluj,Curtea de Apel Cluj ,in care scrie ,dupa HOTARASTE:”condamna pe inculpatul Virgil Guran la 4 ani inchisoare…”,cu celalat ochi ma uit la televizor unde “domnul”Guran bagatelizeaza condamnarea si minte cu nerusinare,spunand ca a fost condamnat decat de o instanta;in hotararea Curtii de Apel scrie “DEFINITIVA”.Omul asta este un DEMAGOG,MINCINOS.Ma gandeam ca in ciuda evidentelor va incerca sa explice cumva,dar nu,el minte in continuare.
    Nu cred ca are probleme psihice-s-a internat la Voila ca sa scape de arestare,asa fac toti,dar cred ca are probleme cu CINSTEA si acum incep sa cred ce se vorbea cu multi ani in urma, inainte de episodul penal, ca prin niste manevre camataresti a reusit sa ia casa lui Vingherzan,profitand de patima acestuia pentru jocurile de noroc;nu stiu daca e adevarat sau nu , cert este ca de la episodul pierderii casei , de familia respectiva nu s-a mai auzit nimic in Campina.

    RăspundeRăspunde
  8. amelia spune:

    revin cu o explicatie, am in fata calculatorul, deschis pe Adevarul despre Vigil Guran blogspot, unde sunt publicate cele 3 sentinte;

    RăspundeRăspunde
  9. Andrei Popa spune:

    o avea nevasta lui Anghel dosar penal, insa oricine poate avea dosar penal doar de la plangere penala incepandu-se dosarul…ideea e alta: ca Guran a pierdut procesele si a facut zile de puscarie si ca a scos certificat de nebun sa scape…

    RăspundeRăspunde
  10. valea doftanei spune:

    SUNT CONVINS CA ANGHEL ARE DREPTATE,GURAN ESTE SI HOT SI NEBUN DAR ,SI ANGHEL ARE MULTE BUBE. AVEM DE ALES INTRE DOI SMECHERI DE PRAHOVA.VA SFATUIESC SA SCAPAM DE AMANDOI.VOTATI PE CINE VRETI DVS,NUMAI PE ASTIA DOI NU.
    INTREBATI-O PE CONTABILA BARULUI DIN CAMPINA DESPRE AFACERILE LUI GURAN,CINE STIE?

    RăspundeRăspunde
  11. Mihai C spune:

    Este incredibil la ce tertipuri a recurs acest “domn” Guran… Nu zic ca familia Anghel nu ar avea destule bube in cap, dar macar oamenii astia au oferit un numar substantial de locuri de munca in Campina cu afacerile lor si nu au recurs la golanii si gainarii de 2 bani cum ar fi traficul de alcool sau certificate de nebun. Sper ca toata lumea cu ceva intre urechi sa nu aprobe prin vot golania unuia ca Guran.

    RăspundeRăspunde
  12. amelin spune:

    bai oameni buni ati luat-o raznaaaa.tot acest … de anghel vreti sa ne reprezinte in parlament?????ce a facut pentru acest colegiu in afara ….prefer GURAN decat un … ca anghel

    RăspundeRăspunde
  13. Rapold spune:

    @amelin- N-au luat-o razna ci ei fac parte din “echipa portocalie ce improasca pe toate site-urile tot ce nu este de-al lor”. Asta este jobul lor pt. care sunt platiti, asta este. Oricum pe 10 dec. 2012 vor plange si vor jeli cand vor vedea ca ROMANII s-au trezit! P.S.- Astept jignirile de rigoare din partea portocaliilor.

    RăspundeRăspunde
  14. Adrian spune:

    Amelin draga, Anghel e departe de a fi vreun sfant. Dar sub mandatul partidului sau am vazut lucruri miscandu-se in campina: Calea Dacia, asfaltari de strazi, reamenajarea lacului, etc. Eu locuiesc in zona lacului si chiar imi face placere ca am unde sa imi plimb copiii. Din aceste motive prefer sa merg pe mana ARD, mai ales data fiind factura slaba a lui Guran. Un om serios nu fuge din fata tampeniilor pe care le face, ascuzandu-se dupa un certificat de nebun…

    RăspundeRăspunde
  15. cetateanul turmentat spune:

    Eu cu cine votez,?!!!
    Un articol de la HotNews.ro
    Adriana Saftoiu si Florin Anghel, colegi de uninominal la Prahova. Se pregateste Florin Calinescu
    de A. Pora HotNews.ro
    Luni, 25 august 2008, 15:47 Actualitate | Politic

    Candidatura Adrianei Saftoiu si cea a lui Florin Anghel au fost validate de Biroul Permanent PNL, cei doi urmind sa concureze in colegii din Prahova. Saftoiu a fost consiliera presedintelui Basescu, dupa care a facut campanie pentru mai multi lideri liberali, iar Florin Anghel, cunoscut afacerist prahovean, a fost membru al partidului condus de Dan Voiculescu, de unde si-a dat demisia cu scandal. Florin Calinescu, prezent si el, luni, la BPN, nu a dat inca un raspuns ofertei, dar surse liberale au declarat pentru HotNews.ro ca actorul a batut deja palma si va candida intr-un colegiu din Arges.

    Vicepresedintele Teodor Melescanu a anuntat ca Adriana Saftoiu si Florin Anghel au primit aprobarea conducerii liberale pentru a candida in doua colegii din Prahova.

    Florin Anghel a devenit membru PNL, desi o fuziune intre PNCD, partidul pe care il conducerea pina acum o saptamina si liberali, nu a avut loc. Congresul PNCD va avea loc de abia in 30 august, moment in care s-ar putea consfinti si o fuziune.

    Daca Florin Anghel a fost sustinut de Virgil Guran, si el om de afaceri campinean, Adriana Saftoiu a fost sprijinita de Adrian Semcu, seful PNL Prahova, afacerist si un apropiat al lui Dinu Patriciu.

    Colegii in fieful lui Patriciu

    Candidatura celor doi in fieful lui Patriciu are implicatii diferite. Fostul sef al Consiliului judetean Prahova, Anghel, este legat de liberali prin mai multe afaceri, fiind implicat intr-o serie de scandaluri de presa in care a fost acuzat de coruptie.

    Daca Anghel nu contribuie la buna imagine a PNL, in schimb, Adriana Saftoiu compenseaza acest lucru, tinind cont ca a fost mina dreapta a presedintelui Basescu si s-a angajat de partea liberalilor exact in fieful lui Dinu Patriciu, unul dintre dusmanii declarati ai presedintelui.

    Si Saftoiu si Anghel au trecut prin mai multe partide politce. Saftoiu a fost membra PNT si sfatuitoarea lui Radu Vasile, iar in 2004 a candidat pe listele PD, pentru ca acum sa fie reprezentanta PNL.

    Anghel a migrat de la PNL, la PC si apoi al PNDC in urma unui scandal bine mediatizat cu Dan Voiculescu.

    RăspundeRăspunde
  16. Adrian spune:

    PS:
    http://adevaruldesprevirgilguran.blogspot.ro/

    Cineva a postat linkul asta mai sus – E STRIGATOR LA CER!!! Sincer, mi-as dori sa fie inventii si sa stiu ca nu riscam ca un asemenea om sa ajunga in Parlament, dar vad ca contine dovezi

    RăspundeRăspunde
  17. cetateanul turmentat spune:

    Virgil Guran: “Nu vreau nici o funcţie, nici o candidatură, vreau doar să se realizeze, în sfârşit, ceva şi pentru oameni!”

    Poate cea mai neaşteptată mutare politică din ultima vreme l-a avut în prim-plan pe omul de afaceri Virgil Guran, care a părăsit PSD în favoarea Partidului Naţional Democrat Creştin (PNCD), formaţiunea revitalizată de Florin Anghel. S-a scris şi s-a vorbit destul de mult, fiecare şi-a dat cu părerea… Spre deosebire de cei mai mulţi dintre oamenii politici, Guran a surprins, încă o dată, cu anunţul că nu a venit la o nouă formaţiune politică din dorinţa de a accede la vreo funcţie. Şi explică pe larg gestul său, dar şi intenţiile de viitor.
    - De ce aţi ales să plecaţi din PSD?
    - E destul de simplu… Pentru că la PSD nu am reuşit să mă fac înţeles, ideile mele n-au fost considerate benefice pentru organizaţie şi pentru Câmpina, iar eu simt că trebuie să fac ceva pentru această comunitate, nu numai afaceri, care contribuie – direct şi indirect – la bunăstarea localităţii. S-a vehiculat că aş fi plecat pentru că n-am primit o funcţie sau o candidatură… Nu este adevărat, pentru că am afirmat foarte clar şi afirm în continuare că nu am vrut să candidez pentru nici o funcţie din partea PSD. N-am cerut nimic şi nu văd cum mi s-ar fi putut da… Eu am şi o teorie proprie în această privinţă: pentru o funcţie trebuie să te aleagă lumea, nu să fi numit de un lider. Asta nu este democraţie, este feudalism!
    - Totuşi, s-au făcut destule speculaţii pe marginea trecerii dvs. la PNDC…
    - Da şi tocmai din acest motiv susţin că afirmaţiile conform cărora aş fi trecut la PNDC pentru că mi-a promis Florin Anghel o funcţie de vicepreşedinte la Consiliul Judeţean sunt nişte aberaţii. Şi asta din cel puţin două motive. Nu am venit la PNDC nici pentru funcţie, nici pentru a candida, pentru că eu cred că oamenii ar trebui să mă aleagă, nu să mă numească un lider. În al doilea rând, am discutat mult cu Florin Anghel, cu echipa sa şi am venit ca un partener, nu ca un vasal, cum se întâmplă la alte partide. Eu sunt tipul de om care acceptă numai parteneriate.
    - Revenind la plecarea dvs. din PSD, aţi avut şi alte oferte? De fapt, când v-aţi decis să plecaţi din PSD?
    - De aproximativ o lună am simţit că locul meu nu mai este la PSD şi m-am decis să plec. Am avut foarte multe alte oferte, de la partide sonore în Câmpina, dar eu cred mai mult în oameni decât în partide şi acesta este principalul motiv pentru care am acceptat să vin lângă Florin Anghel.
    - Şi, totuşi, de ce PNDC?
    - Sincer vă spun că în tot acest timp am fost convins de echipa de la Câmpina a formaţiunii politice conduse de Florin Anghel. Şi am fost convins, în primul rând, prin acţiunile lor. De altfel, şi dorinţa mea este să mergem pe lucruri concrete, proiecte concrete, pe care oamenii să le poată vedea finalizate. Pe oameni nu-i interesează nici doctrinele, nici dacă eşti de stânga, de dreapta sau de centru, ci să faci ceva concret pentru ei şi pentru comunitate.
    - Ce urmează, din punctul dvs. de vedere, în PNDC?
    - Eu consider că sunt un bun organizator şi cred că pot pune fundamentul unui partid puternic la nivel judeţean. Mulţi nu înţeleg ceea ce vreau eu şi sunt contrariaţi că nu vreau nici o funcţie şi nici o candidatură. Da, nu vreau nici o funcţie, nici o candidatură, vreau doar să se realizeze, în sfârşit, ceva pentru oameni. Cea mai mare satisfacţie a mea va fi dacă vom găsi oameni competenţi, serioşi, care să candideze şi care să fie aleşi de oameni, iar, ulterior, unele dintre ideile mele privind dezvoltarea economico-socială a fiecărei localităţi, dar şi a judeţului, să poată fi puse în practică, în folosul oamenilor, de către cei pe care ei i-au ales.
    sursa: ziarul OGLINDA din 25 martie 2008
    Acum stau si ma intreb: cand a mintit Florin Anghel? Acum, cand face plangeri penale impotriva lui Virgil Guran, sau atunci cand l-a primit cu bratele deschise in partidul sau fantoma PNCD?

    RăspundeRăspunde
  18. Tatulici Ion spune:

    De ce il voi vota pe Virgil Guran,chiar asa condamnat?!Pentru ca fata de famiglia Anghel el,Guran,este chiar un sfant…si iata de ce:Guran a facut contrabanda cu alcool,la fel ca multi alti asa zis demnitari…M-a afectat pe mine ca si cetatean al Campinei contrabanda facuta de Guran?Eu zic ca nu…pe cand Florin Anghel mi-a furat locurile copilariei mele…ma duc acolo,ma duc dincolo si vad garduri,proprietatea lu’Anghel…De ce si pentru ce a primit acest individ atatea si atatea terenuri,locurile copilariei mele…De ce?Dar cea mai grea intrebare la care trebuie sa raspunda Florin Anghel este cea referitoare la colaborarea cu SECURITATEA,inainte de 1989…A schimbat fisa telefonica Florin Anghel,a bagat-o in fisa securitatii Prahova,permitand ascultarea convorbirilor telefonice?Sunt cetateni care au lucrat cu el,cu Florin Anghel,la telefoane Campina…Oamenii spun,cam timid,dar spun ca Florin Anghel a fost omul securitatii Prahova…Sper sa traiesc ziua in care Florin Anghel sa fie deconspirat ca agent al securitatii ceausiste,sa fie pus la zidul infamiei…

    RăspundeRăspunde
  19. Robert spune:

    Guran demonstreaza ca ii plac tertipurile de mic gainar… Acest om ne va face de ras in Parlament cu golaniile lui si cu certificatul lui de nebun. A ales sa minta lumea negand adevarul, bazandu-se pe faptul ca majoritatea oamenilor se lasa usor manipulati. Pacat ca avem parte de un asemenea candidat plin de rusine! Rusine d-l guran!

    RăspundeRăspunde
  20. Irina Apostol spune:

    Domnule Tatulici, daca asta e numele dvs real, trebuie sa stiti ca va aflati intr/o foarteeee mare eroare. Gardurile de pe Muscel nu sunt ale domnului Anghel! Vreti sa aratati ca le stiti pe toate dar va aflati pe langa subiect. Foarte mare pacat ca va lasati intoxicat de zvonuri prostesti. Cititi aici si lamuriti/va http://ziaruloglinda.blogspot.ro/2010/02/firma-soceram-vrea-sa-concesioneze.html

    Toata lumea stie ca pe Muscel se va face un parc si ca nu/l face domnul Anghel, ci o firma privata din orasul nostru. Dvs nu cititi chiar nimic, nu va uitati la televizor la stiri? Pentru mine este clar ca aveti niste probleme. Cum puteti intreba cum v/a afectat contrabanda lui Guran? E evaziune fiscala domnule draga, n/a platit la bugetul de stat taxe si impozite din care unii isi iau pensia, altii somajul.
    Despre securitate o sa va spun doar atat. Dvs cum credeti ca a scapat Guran de condamnare? Sunteti naiv domnule draga daca credeti ca a facut doar o simpla ‘contrabanda’.

    RăspundeRăspunde
  21. Tatulici Ion spune:

    Irina Apostol,
    nu doresc sa intru in polemica cu dumneavoastra,chiar si cordiala.Si totusi…
    incercati sa fugiti de subiect,sa-l ocoliti.Apoi sunteti chiar in eroare din moment ce credeti ca eu mi-am petrecut copilaria pe Muscel…Am copilarit in orasul Campina in niste locuri superbe care acum sunt igradite si sunt proprietatea d-lui Anghel…Acum dumneavoastra chiar strigati Urma scapa turma…adica daca Anghel a colaborat cu securitatea este obligatoriu sa colaboreze si Guran…O mica sugestie:nu comentati subiecte,pe care nu le intelegeti…
    Va doresc o zi buna…

    RăspundeRăspunde
  22. unii romani nu inteleg ca oamenii care au bani vor sa se imbogateasca si mai mult…ii doare in spate de fraierii care muncesc pe 5 milioane in fabrica…multi nu-i inteleg pe cei care vor sa faca bine cu adevarat in romania si vor sa ridice nivelul de trai al populatiei…mai treceti si voi pe la biserica si rugati-va pentru cei care va fac bine si nu ii mai considerati fraieri..invatati pe semenii vostri sa nu mai fure…sa nu mai minta…sa munceasca cinstit…sa fie un exemplu pentru ceilalti…

    constantin (chris) ghigeanu
    guelph, ontario

    RăspundeRăspunde
  23. Ricardo spune:

    Acest Guran dezvolta probabil o personalitate de mincinos patologic, oricum omul asta va nega tot pana in panzele albe, incercand sa pacaleasca electoratul credul si nepregatit… Sa ne fereasca D-zeu de asemenea escroci precum acest Guran

    RăspundeRăspunde
  24. didi spune:

    Mi-am dat seama ca nici guran si nici anghel nu au ce cauta.Votati pe oricare altul.Sunt doua rapandule politice.

    RăspundeRăspunde
  25. Tudor spune:

    Guran Virgil este un MITOMAN si incepe sa devina din ce in ce mai clar ca ar calca si pe cadavre si ar minti pe oricine in goana sa nebuneasca dupa fotoliul de deputat. Va rog sa accesati linkul de mai jos:

    http://hudoc.echr.coe.int/sites/eng/Pages/search.aspx#{“fulltext”:["guran"]}

    Este catre website-ul CEDO. Va rog sa deschideti primul document (cel cu titlul “Ion v. Romania and other applications”). Aici veti vedea dragii mei, cei care stiti cat de cat engleza, in ce hal poate sa MINTA tovarasul Guran in legatura cu asa-zisa rezolutie pozitiva primita de la CEDO. Sa nu mai vorbim de celebra despagubire care oricum pentru dumnealui nu conta, probabil tocmai pentru ca nu conta a si decis sa ceara mai multi bani de la CEDO :) ). Daca vi se pare normal sa ajunga in parlament un asemenea individ care MINTE fara remuscari si PROSTESTE lumea in fata, votati cu incredere Guran Virgil!

    RăspundeRăspunde
  26. Tudor spune:

    PS: Pt o mai usoara vizualizare a link-ului comentariul meu anterior, accesati linkul:

    http://hudoc.echr.coe.int/sites/eng/Pages/search.aspx#

    In campul “search” din prima sectiune a paginii scrieti numele ilustrului domn Guran, si apoi delectati-va cu lectura primului document “Ion v. Romania and other applicantions”. Din motive tehnice nu am putut sa ofer intreg hyperlink-ul. Lectura placuta!

    RăspundeRăspunde
  27. Lenesu' spune:

    Nu stiam ca Florin Anghel e un incult care sa se foloseasca de etichete banale precum “hot” sau “nebun”. Orice-ar fi, cred ca e vorba doar de un limbaj bine ales, de un Florin Anghel ce s-a demonstrat a fi diabolic de intelihent, ca sa prosteasca iar PDL-istii (pe-aia fara minte, ca pe-aia interesati nu are de ce), sa mai voteze o data clica de “hoti” de pensii si de salarii. Tineti minte:hotul striga cel mai tare “hotii”!

    RăspundeRăspunde
  28. Andrei Popa spune:

    Pai asta faca Guran, striga hotii pana face amigdalita.

    RăspundeRăspunde
  29. amelia spune:

    Sa ne explice Guran,public cum reuseste sa traiasca el si familia lui-destul de numeroasa,cu copii studenti(2)si elevi(2), cu case a caror intretinere lunara depaseste cu mult salariul de parlamentar, cu 530 lei lunar,bani care nu acopera nici pretul hranei cainilor pe care ii are in curte;pe cine vrea sa prosteasca … asta?

    RăspundeRăspunde


Comenteaza !


  • You Avatar
  • PUBLICITATE

    Medimfarm mica

    Nou

    Infinity Fashion

  • Comentarii recente

  • Categorii

  • Arhivă

  • Abonare la ştiri

    Introduceti adresa de email:


    RSS Feed
    ŞTIRI
    campinaph.ro
  • SPORT CÂMPINA

  • PUBLICITATE

    image description

    Servicii vidanjare

    Neptun

  • PUBLICITATE

    Reclama-centrale-2x-GIF