Administratie publica

Scutirea de TVA a chiriaşilor din blocurile ANL, o problemă complicată, pe care CL Câmpina nu şi-a asumat-o

Bloc ANL chiriasiPe ordinea de zi a şedinţei de aseară a Consiliului Local Câmpina s-a aflat un proiect destul de controversat şi asta nu neapărat din cauza administraţiei locale. Proiectul de hotărâre a fost iniţiat de consilierul PNL Daniel Ioniţă şi se referea la scutirea de la plata TVA pentru locuinţele aflate în fondul locativ de stat. Concret, este vorba despre chiriaşii din blocurile E11 – E13 din cartierul Erupţiei. Discuţiile asupra acestui subiect au fost ample şi, în general, contradictorii. Până la urmă, iniţiatorul şi-a retras proiectul, urmând ca acesta să fie discutat într-o şedinţă viitoare. Vă redăm câteva dintre intervenţiile din şedinţa de aseară, pentru a vă face o părere despre problemele ridicate de acest proiect.

Daniel Ioniţă, consilier local PNL: „Promovarea proiectului de hotărâre se întemeiază pe prevederile Legii 573/2003 privind Codul Fiscal și a Normelor de aplicare a acestuia, care reglementează acordarea de scutiri de TVA pentru operațiunile de arendare, concesionare, închiriere și leasing de bunuri imobile, sub condiția ca acestea să fi fost deținute în proprietate cu cinci ani  înainte de data aderării României la Uniunea Europeană. Acestă scutire nu se va acorda chiriașilor ce locuiesc în imobile pentru care au fost sau se vor realiza lucrări de transformare sau modernizare pentru care proprietarul va deduce TVA. Articolul 141 din Codul Fiscal ne permite să acordăm această scutire de TVA”.

Ion Dragomir, viceprimarul municipiului (PSD): „Cu riscul ca presa să scrie că se rupe USL la Câmpina, vă spun că mă voi abţine la acest proiect dintr-un motiv foarte simplu. Nu este de competenţa Consiliului Local să stabilească, să intervină asupra unei surse de venit la bugetul statului. În decembrie, noi am stabilit cuantumul chiriilor şi am aprobat atunci o valoare cu TVA. Cred că aşa este corect şi propun vot nominal pentru acest proiect pentru ca, în cazul unui control, să se ştie cine a votat pentru şi cine împotrivă”.

Horia Tiseanu, primarul municipiului (PDL): „Este adevărat că au crescut chiriile şi o scutire de TVA ar fi benefică pentru chiriaşi, iar eu susţin o astfel de măsură. Problema este că legislaţia în domeniu nu e foarte clară. Noi am ridicat de mai multe ori această problemă, iar Curtea de Conturi ne-a cerut în mod expres să aplicăm TVA la chirii. Dacă facem altfel, vom fi sancţionaţi şi va trebui să plătim aceşti bani de la bugetul local”.

Gheorghe Ecaterinescu, directorul Direcţiei Economice: „Am avut numeroase discuţii pe tema scutirii de TVA a chiriaşilor cu reprezentanţii Direcţiei de Finanţe. Nici măcar ei între ei nu pică de acord. La nivelul Ministerului de Finanţe situaţia este aceeaşi. Am fost personal la Administraţia Financiară, unii dintre inspectori spun ca e legal, alţii că nu, că e vorba despre veniturile statului şi nu avem dreptul să intervenim. Am vorbit şi la Curtea de Conturi şi ni s-a recomandat să nu riscăm pentru că, dacă acordăm scutirea de TVA, banii ni se vor imputa nouă, ca administraţie locală. De aceea, regret foarte mult că nu vă pot da un răspuns ferm. Dar iată că nici specialiştii în finanţe nu pot face acest lucru”.

În urma discuţiilor, Daniel Ioniţă a promis că va aduce o adresă de la Ministerul Finanţelor, din care să reiasă că scutirea de TVA a chiriaşilor este legală. Apoi va reveni cu proiectul de hotărâre şi-l va supune aprobării Consiliului Local. „Luna viitoare voi reveni cu proiectul şi atunci ca trebui să luăm o decizie. Nu mi se pare deloc corect să adoptăm poziţia struţului!”, a afirmat Ioniţă.
„Aduceţi hârtia de la Ministerul Finanţelor şi atunci vom fi acoperiţi în faţa Curţii de Conturi, în cazul în care vom fi acţionaţi în instanţă. Vă repet, Curtea de Conturi ne-a cerut clar să percem TVA la chirii!”, a spus şi Gheorghe Ecaterinescu.

3 Comments

  1. ionel says:

    Daca eu am in chirie un alt spatiu de la Primarie in Campina la care mi se percepe TVA pe viitor voi fi scutit de TVA sau numai cei din blocurile ANL?
    Daca eu nu voi fi scutit mi se pare o DISCRIMINARE
    Aceste lucruri ar trebui lamurite sau numai interesele de grup trebuiesc rezolvate?

  2. misu says:

    La noi ca la nimeni ce spune legea, casă nouă favoruri,pe noi ceilalti cine ne scutește de TVA .Tot ce cumperi platesti 24% ex .dintr-o pensie de 1000de lei 240 de lei îți ia statul inapoi plus asigurarea etc…

  3. Lenesu' says:

    Daca tot s-au lovit omuletii de problema asta, de ce nu dau un telefon sau doua catre alesii din parlement si, printre alte legi referitoare la freza cainilor de pe strada, sau la culoarea becurilor din acvariu, sa bage un amendament la lege si sa clarifice si sa lamureasca problema. Il publica in monitor si nu mai trebuie nimeni sa ia adrese de la ministere si alte de-astea. Cam de-asta avem alesi in parlament!

Leave A Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *