Administratie publica

Administraţia câmpineană apelează la o casă de avocatură în problema preluării batalelor de la Rafinăria „Steaua Română”

CL 1Administraţia câmpineană încearcă de mai multă vreme să ajungă la o înţelegere cu conducerea Rafinăriei „Steaua Română” pentru preluarea stadionului. Dacă la început, conducerea Rafinăriei nu a părut dispusă să cedeze prea uşor şi chiar a cerut, la un moment dat, nu mai puţin de 3 milioane de dolari pentru stadion, odată cu apropierea termenului limită pentru ecologizarea batelelor, situaţia s-a mai schimbat. Rafinăria are termen până în 2015 să ecologizeze batelele, dar şansele ca acest lucru să se întâmple sunt din ce în ce mai reduse. Nerespectarea termenului presupune sancţiuni foarte mari pentru societate, din partea autorităţilor de mediu şi Comisiei Europene. Acesta este şi motivul pentru care conducerea Rafinăriei a solicitat administraţiei locale să preia batalele şi să le ecologizeze cu fonduri europene. Ba mai mult, ar putea chiar ceda gratuit stadionul odată cu batalele. Este, însă, un subiect extrem de delicat şi care trebuie tratat cu maximă precauţie. Primarul Horia Tiseanu a venit în faţa consilierilor locali cu un  proiect privind angajarea unei case de avocatură (Rizoiu&Asociaţii) pentru stabilirea unei înţelegeri cu Rafinăria, dar nu înainte de analizarea situaţiei şi stabilirea unor condiţii clare.

„Executivul a avut mai multe întâlniri cu conducerea Rafinăriei, subiectul fiind preluarea batalelor de 90.000 mp şi cu un volum de 150.000 mc de reziduuri petroliere pentru ecologizare. Sper să putem face ceva cu acea zonă, noi având mai multe şanse pentru că putem accesa fonduri europene, întregul proiect fiind evaluat de specialiştii în domeniu la aproximativ 50 milioane euro. Este nevoie de o casă de avocatură cu experienţă, pentru că va trebui să introducem nişte clauze în contractul cu Rafinăria. De exemplu, dacă nu vom reuşi atragerea de fonduri europene în cinci ani, batalele să reintre în posesia Rafinăriei. Noi vom face tot posibilul să accesăm fonduri europene, dar nu va fi uşor având în vedere valoarea foarte mare a uui astfel de proiect. Sunt multe de spus, oricum, noi dorim ca Rafinăria să ne cedeze şi stadionul, dar să ne asigure şi o sumă de bani, necesară pentru asigurarea cofinanţării unui proiect european de o asemenea amploare”, a declarat primarul Horia Tiseanu la ultima şedinţă a Consiliului Local Câmpina.

„Va trebui să ne luăm măsuri şi să stabilim de acum ce se întâmplă dacă Rafinăria intră în insolvenţă sau în faliment. Transferul de proprietate se va face cu garanţii şi consider oportun proiectul, pentru că avem nevoie de o asistenţă de specialitate pentru a fi pe deplin acoperiţi”, a afirmat şi viceprimarul Ion Dragomir.
Consiliul Local a aprobat în unanimitate proiectul privind angajarea casei de avocatură Rizoiu&Asociaţii pentru consultanţă juridică la transferul unor active de la Rafinăria „Steaua Română”.

Leave A Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *