Câmpina are şanse să obţină finanţare de la Banca Mondială pentru reabilitarea unor reţele de apă

Categorie: Administratie publica 28 iulie 2013

Horia Tiseanu1 Câmpina are şanse să obţină finanţare de la Banca Mondială pentru reabilitarea unor reţele de apăLa propunerea primarului Horia Tiseanu, Consiliul Local Câmpina a aprobat, în cadrul ultimei şedinţe, realizarea unui studiu de fezabilitate pentru o investiţie necesară, dar care nu era inclusă pe lista celor programate pentru acest an. Este vorba despre “reabilitarea conductei de aducţiune, conductei de transport şi unor reţele de distribuţie a apei potabile”, investiţie pentru care sunt şanse mari să fie obţinute fonduri de la Banca Mondială. Ministerul Dezvoltării a cerut administraţiei câmpinene realizarea studiului de fezabilitate (pentru care s-au alocat 35.000 lei de la bugetul local), iar acest lucru se va realiza în regim de urgenţă. Concret, iată lucrările care urma să se execute, dacă se obţine finanţarea:
- înlocuirea conductei de aducţiune de la Staţia de Pompare Doftana până la căminul racord de la intersecţia străzilor Ecaterina Teodoroiu şi Calea Doftanei (lungime 2,4 km)
- reabilitarea reţelei de transport apă Calea Doftanei, de la intersecţia cu Strada Ecaterina Teodoroiu până la intersecţia cu Strada B.P. Hasdeu (lungime 0,9 km)
- reabilitarea reţelei de distribuţie apă pe Bulevardul Nicolae Bălcescu (lungime 1,63 km)
- reabilitarea reţelei de distribuţie apă Calea Doftanei (lungime 0,9 km)
- reabilitarea reţelei de distribuţie a apei pe Strada Bobâlna (lungime 1,1 km)

“Ministerul Dezvoltării ne-a anunţat în urmă cu puţin timp că Banca Mondială finanţează astfel de lucrări în infrastructura de apă şi canal, iar noi am încercat să ne mişcăm cât de repede posibil cu acest proiect. Mai ales că despre investiţiile pe care s-a tot vorbit că le face HidroPrahova nu mai avem nici o veste. Oricum, lucrările propuse de noi prin acest proiect nou nu sunt acoperite de HidroPrahova în programul acela amplu, cu finanţare europeană. Dacă tot s-a ivit această oportunitate, eu cred că nu trebuie să o ratăm. Cea mai mare parte a finanţării vine de la Banca Mondială, iar contribuţia de la bugetul local va fi destul de redusă”, ne-a declarat primarul Horia Tiseanu.

Comenteaza !


  • You Avatar
  • PUBLICITATE

    Medimfarm mica

    Nou

    Infinity Fashion

  • Comentarii recente

  • Categorii

  • Arhivă

  • Abonare la ştiri

    Introduceti adresa de email:


    RSS Feed
    ŞTIRI
    campinaph.ro
  • SPORT CÂMPINA

  • PUBLICITATE

    image description

    Servicii vidanjare

    Neptun

  • PUBLICITATE

    Reclama-centrale-2x-GIF