Sindicatul Învăţământ „Şcoala Prahovei” din Câmpina se pregăteşte de proteste

Categorie: Social 21 octombrie 2013

Membrii Sindicatului Învăţământ “Şcoala Prahovei” vor ieşi în stradă alături de colegii lor de la toate organizaţiile sindicale afiliate la Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI). Pe 28, 29 şi 30 octombrie, profesorii vor picheta sediul Guvernului României şi sediile USL, iar pe 6 noiembrie, la Bucureşti, va avea loc un miting urmat de un marş de protest. FSLI a lansat şi un apel intitulat “Salvarea învăţământului românesc”, care a fost depus la sediile principalelor formaţiuni politice, iar reprezentanţii profesorilor din Câmpina au depus acest document şi la cabinetele celor doi parlamentari: senatorul George Severin şi deputatul Virgil Guran.
Iată principalele revendicări ale cadrelor didactice afiliate la FSLI:
- Alocarea, din 2014, a minimum 6% din P.I.B. pentru educaţie, conform art.8 din Legea Educației Naționale și creșterea ponderii cheltuielilor de personal pentru învățământ, din totalul cheltuielilor de personal din sectorul public;
- Modificarea Legii educației naționale, inclusiv în ceea ce privește statutul personalului didactic, astfel încât să se elimine discriminările existente în prezent. Printre altele, se solicită reintroducerea normei de predare de 16 ore pe săptămână pentru personalul didactic care are peste 25 de ani vechime în învăţământ și gradul didactic I; decontarea cheltuielilor cu naveta cadrelor didactice să se facă de la bugetul de stat; posibilitatea pensionării anticipate, cu cel puțin 3 ani înainte de împlinirea vârstei standard de pensionare, fără diminuarea cuantumului pensiei; reintroducerea sporului de doctorat etc;
- Adoptarea unei legi de salarizare, prin care salariile profesorilor debutanți să crească cu 50 %, iar raportul dintre salariul de bază maxim al funcției didactice și cel minim să fie de 2:1;
- Depolitizarea învățământului în sensul că, în dobândirea funcției de director al unității de învățământ, rolul determinant să revină colectivului unității și nu factorilor politici;
- Regândirea  programelor școlare și a sistemului de evaluare a elevilor, în sensul de a se pune accent pe latura formativă și nu pe cea informativă, iar prin evaluare să se verifice capacitatea elevilor de a aplica practic cunoștințele dobândite, pentru a face față cerințelor în schimbare și competiției de pe piața forței de muncă.

2 comentarii to “Sindicatul Învăţământ „Şcoala Prahovei” din Câmpina se pregăteşte de proteste”


  1. Ing. Popescu V. spune:

    USL-ul, in speta PSD plus PNL, promiteau acum 2 ani de zile ca vor ajuta cadrele didactice, cu marirea salariului, cu tichete de masa in plus, etc. De cand sunt la guvernare nu si-au onorat promisiunea, deci oamenii ar trebui sa fie solidari cu acestia.
    PS: se aude ca unii profesori sunt amenintati sa nu iasa la protest..

    RăspundeRăspunde
  2. Lenesu' spune:

    Se pare ca ING-ul Vopescu P, i-a cam luat locul lui Andrei Popa…. Andreeeeei, mi-e dor de comentariile tale :D Stimate domn, USL-ul , speta aia de-ai spus-o matale, pana acum s-a chinuit sa dea inapoi ce a furat PDL-ul pana acum doi ani! pai cum vrei matale, stimabile ‘telectual ING, sa dea inapoi in doi ani, ce au furat ailalti in 8!!! In ceea ce priveste solidaritatea oamenilor… acestia ar trebui sa fie solidari oricum, ca nu zice nimeni ca o ducem foarte bine, dar trebuie sa stie si oamenii ca nu toti profesorii sunt chiar amarasteni! Pai ia hai sa vorbim despre profesorii de liceu, aia la care se inghesuie lumea sa faca pregatiri, sa vedem cat de greu o duc, si cam cat de mare e evaziunea fiscala in zona aia!!! Pe=aia ii plangem?!?! pai, daca facem un calcul, ca iau 50 de lei de la elev si au 5 elevi in serie, inseamna 250 de lei / ora/ Daca dac 4 serii pe zi, au facut mia de lei!!!!! Saracii de ei!!! Mi se pare nedrept si parsiv sa alaturam burtosii pregatirilor, baronii admiterilor, invatatorilor, sau profesorilor ce nu predau materii de examen si care nu fac pregatiri si traiesc din salariul amarat! Aia sa iasa in strada si sa fie sustinuti!!!!
    PS : se aude ca unii care se semneaza cu ing. sunt pusi de PDL sa comenteze… pe mine nu ma pune USL sa contracomentez, da’ asa vreau eu :D

    RăspundeRăspunde


Comenteaza !


  • You Avatar
  • PUBLICITATE

    Medimfarm mica

    Nou

    Infinity Fashion

  • Comentarii recente

  • Categorii

  • Arhivă

  • Abonare la ştiri

    Introduceti adresa de email:


    RSS Feed
    ŞTIRI
    campinaph.ro
  • SPORT CÂMPINA

  • PUBLICITATE

    image description

    Servicii vidanjare

    Neptun

  • PUBLICITATE

    Reclama-centrale-2x-GIF