7,4 milioane lei – suma alocată în acest an, de la bugetul Câmpinei, pentru investiţii

Categorie: Administratie publica 4 februarie 2014

De la bugetul local, suma totală repartizată în acest an lucrărilor de pe domeniul public se situează în jurul a 21 milioane lei, din care 13,7 milioane lei pentru reparaţii şi reabilitări şi aproximativ 7,4 milioane lei pentru investiţii. Despre lucrările de reparaţii am scris anterior. Acum vă prezentăm lista celor mai importante investiţii stabilite de administraţia locală pentru 2014. Nu este o listă foarte lungă, spre deosebire de alţi ani şi asta din mai multe motive.
În primul rând pentru că se aşteaptă demararea lucrărilor la reţeaua de apă şi canalizare, investiţie europeană derulată prin HidroPrahova şi despre care vorbim de ani buni. Autorităţile judeţene dau asigurări că, la Câmpina, mult-aşteptatele lucrări vor începe în primăvara acestui an şi se vor termina în toamna lui 2015.
În al doilea rând, se mizează pe două proiecte cu finanţare europeană, pentru două investiţii importante – modernizarea Policlinicii Municipale şi reabilitarea conductelor de aducţiune şi transport apă.
În al treilea rând, pe listă sunt câteva investiţii pentru care s-au alocat sume mari, unele noi, altele începute anul trecut şi care ar trebui finalizate anul acesta.
Poate mai sunt şi alte motive, dar cam acestea ar fi cele esenţiale. Iată lista celor mai importante investiţii, aprobată de Consiliul Local odată cu bugetul pentru 2014.

Lucrări în continuare (începute în 2013):
- reabilitare Grup Şcolar Energetic – 165.000 lei (este vorba despre finalizarea Corpului G)
- amenajare teren de sport Petrol – 710.000 lei (este terenul de fotbal din incinta bazei sportive Petrol, care va avea suprafaţă sintetică; prima factură pentru această lucrare a fost plătită la sfârşitul anului trecut)
- consolidare şi modernizare Seră floricolă – 300.000 lei
- amenajare Lacul Curiacul – 200.000 lei
- modernizarea Străzii Vacanţei – 120.000 lei
La acelaşi capitol mai figurează reabilitarea termică a blocurilor de locuinţe (80.000 lei), sistematizare şi branşamente la utilităţi blocuri ANL (70.000 lei), blocuri cu locuinţe de necesitate (80.000 lei).

Lucrări noi:
- modernizarea străzilor General Ioan Stoica, Col. Haralambie Săvulescu, Gloriei şi Aleea Bujorului – 700.000 lei
- reabilitare Şoseaua Paltinu – 2.000.000 lei
- introducere sistem video de supraveghere în intersecţii – 1.000.000 lei
- proiect tehnic şi execuţie sens giratoriu în intersecţia Bulevardului Bălcescu cu Calea Dacia – 300.000 lei
- proiectare şi consultanţă pentru proiectul privind reabilitarea, modernizarea şi echiparea Ambulatoriului Spitalului Municipal Câmpina – 450.000 lei
- staţii de biciclete – 100.000 lei

Alte cheltuieli de investiţii:
- studiu de fezabilitate (SF) staţii de biciclete – 20.000 lei
- PUZ modernizare căi de comunicaţii zona Muscel-Rezervoarelor – 150.000 lei
- SF reabilitare conductă de aducţiune, conductă de transport şi reţele de distribuţie apă potabilă în Câmpina – 52.000 lei
- bază de date urbană – 15.000 lei
- PUZ, SF şi studiu de impact extindere cimitir Bobâlna – 35.000 lei
- PUZ, SF şi studiu de impact construiere cimitir “Lumina” – 45.000 lei
- SF sens giratoriu intersecţie Bd. Bălcescu cu Calea Dacia – 15.000 lei
- Foraj şi alimentare cu apă sera floricolă – 60.000 lei
- SF amenajare spaţiu conservare picturi Nicolae Grigorescu – 20.000 lei
- SF rastaurare Capela Hernea – 30.000 lei

2 comentarii to “7,4 milioane lei – suma alocată în acest an, de la bugetul Câmpinei, pentru investiţii”


  1. Mihai spune:

    Constat cu tristete ca cei care ne conduc nu cunosc prioritatile Campinei. Se dau bani multi la un teren sintetic, un sens giratoriu absolut stupid, drumul spre Paltinu, ca sa nu mai vorbesc de miliardele pentru camere video in intersectie si statii de biciclete. Ce a aiastatie de biciclete, pentru ce ne trebuie asa ceva? Nu avem canalizare in tot orasul, nu ne ajung parcarile, se inchid firmele pe capete, dar noi ne facem statii de biciclete, vai noua!

    RăspundeRăspunde
  2. toma spune:

    terenul sintetic in “oblojeste” deputatul Guran, drumul spre Paltinu este foarte practic, camerele video sunt bune pentru reducerea infractionalitatii, dar eu vreau sa vad locurile de munca promise de USL!!!!!

    RăspundeRăspunde


Comenteaza !


  • You Avatar
  • PUBLICITATE

    Medimfarm mica

    Nou

    Infinity Fashion

  • Comentarii recente

  • Categorii

  • Arhivă

  • Abonare la ştiri

    Introduceti adresa de email:


    RSS Feed
    ŞTIRI
    campinaph.ro
  • SPORT CÂMPINA

  • PUBLICITATE

    image description

    Servicii vidanjare

    Neptun

  • PUBLICITATE

    Reclama-centrale-2x-GIF