Social

Anunţ public privind organizarea „Concursului de teatru pentru elevi” – Câmpina 2014

Primăria şi Consiliul Local Câmpina, Biblioteca Municipală „Dr. C. I. Istrati” şi Casa Municipală de Cultură „Geo Bogza” organizează pe 10 iunie 2014 „Concursul de teatru pentru elevi”, ediţia a V-a. Manifestarea se adresează trupelor de teatru din şcolile şi liceele municipiului Câmpina. Fiecare trupă se poate înscrie la fiecare dintre cele trei secţiuni ale concursului: monolog – durata 5-10 minute, scenetă – durata 10-15 minute, piesă de teatru (fragment) – durata 10-15 minute.
Înscrierea se face pe baza completării unei fişe-tip care se va depune la sediul Bibliotecii Municipale „Dr. C. I. Istrati” până la data de 31 mai 2014. O trupă de teatru poate avea maximum 20 de componenţi. Criteriile de jurizare sunt următoarele: talentul actoricesc, omogenitatea trupei, stăpânirea limbajului scenic şi armonizarea interpretării actorilor. Concursul are un caracter competitiv; spectacolele vor fi evaluate de către un juriu format din specialişti şi oameni de cultură din municipiul Câmpina sau invitaţi.
Vor fi premiaţi tinerii actori, trupele de teatru şi autorii, după cum urmează:

– Cea mai bună interpretare masculină la fiecare nivel (ciclul primar, gimnazial, liceal)

– Cea mai bună interpretare feminină la fiecare nivel

– Cea mai bună trupă de teatru la fiecare nivel (locurile I, II şi III)

– Premiul pentru cel mai frumos costum

– Premiul pentru cel mai bun decor

– Premiul pentru cel mai bun monolog

– Premiul pentru creativitate.

Premiile vor consta în cărţi şi rechizite şcolare. Toţi concurenţii vor primi diplome de participare. Jurizarea (10 iunie 2014) şi festivitatea de premiere (13 iunie 2014) se vor desfăşura în sala mică a Casei de Cultură „Geo Bogza” Câmpina.

Leave A Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *