Proiectul privind reabilitarea Policlinicii Municipale Câmpina a intrat în linie dreaptă

Categorie: Administratie publica 27 iunie 2014

Lansare proiect Policlinica 1 Proiectul privind reabilitarea Policlinicii Municipale Câmpina a intrat în linie dreaptăLa Primăria Câmpina a avut loc astăzi conferinţa de lansare a unuia dintre cele mai importante proiecte cu fonduri europene câştigate de cel de-al doilea municipiu al judeţului. Este vorba despre “Reabilitarea, modernizarea şi echiparea Ambulatoriului integrat al Spitalului Municipal Câmpina”, pe scurt – reabilitarea şi dotarea Policlinicii Municipale. Valoarea totală a proiectului este de aproximativ 11,4 milioane lei, cea mai mare partea a fondurilor provenind de la UE prin POR – Axa 3 – Îmbunătăţirea infrastructurii sociale, iar contribuţia de la bugetul local este de doar 2%.
La conferinţa de lansare de astăzi au fost prezenţi reprezentanţii Primăriei Câmpina, consilierii locali Monica Clinciu, Viorica Stănică, Gheorghe Tudor şi Viorel Bondoc, directorul medical al Spitalului Municipal – dr. Elena Dumitrescu, dar şi Gheorghe Stoica, primarul comunei Băneşti, una dintre localităţile arondate spitalului câmpinean.
După cum a afirmat managerul de proiect, Dana Hoitan, consilier în cadrul Compartimentului Programe de finanţare din Primăria Câmpina, proiectul îşi propune îmbunătăţirea infrastructurii serviciilor de asistenţă medicală în regiunea noastră prin modernizarea întregului Ambulatoriu al Spitalului Municipal. Principalele lucrări vor consta în consolidarea planşeelor, recompartimentări interioare, realizarea unui lift exterior şi a unor rampe pentru persoane cu handicap, finisaje interioare şi exterioare, schimbarea în totalitate a instalaţiilor de apă, a celor de gaze şi energie electrică, realizarea termoizolaţiei şi multe altele la care se va adăuga achiziţionarea de echipamente medicale moderne pentru toate cabinetele.
Lansare proiect Policlinica 2 Proiectul privind reabilitarea Policlinicii Municipale Câmpina a intrat în linie dreaptă Lansare proiect Policlinica 3 Proiectul privind reabilitarea Policlinicii Municipale Câmpina a intrat în linie dreaptă Lansare proiect Policlinica 4 Proiectul privind reabilitarea Policlinicii Municipale Câmpina a intrat în linie dreaptă
Clădirea în care funcţionează Policlinica Municipală a fost construită în anul 1938 şi chiar necesită o reabilitare completă, investiţie care n-ar fi putut fi realizată doar cu fonduri de la bugetul local, după cum a afirmat şi primarul Horia Tiseanu. “Va urma o perioadă mai dificilă în ceea ce priveşte activitatea medicală din Policlinică, chiar dacă proiectantul consideră că se va putea lucra pe etaje, astfel încât disconfortul creat pacienţilor şi cadrelor medicale să fie minim. Totuşi, după licitaţie şi stabilirea societăţii care va executa efectiv lucrarea de reabilitare, vom discuta cu reprezentanţii firmei şi cu conducerea spitalului astfel încât să găsim cea mai bună soluţie pentru mutarea cabinetelor medicale. Chiar dacă va exista un anumit disconfort, la finalul lucrărilor vom avea o Policlinică modernă, dotată cu aparatură performantă, cu mobilier şi instrumentar specifice, totul va fi nou şi modern, astfel încât şi actul medical va fi mult mai eficient”, a declarat primarul municipiului Câmpina.
“Noi suntem pregătiţi în orice moment să reorganizăm activitatea astfel încât pacienţii să nu aibă de suferit. Avem soluţii pentru mutarea cabinetelor, iar atunci când vom lua cu toţii decizia finală cu privire la fiecare cabinet în parte vom anunţa oamenii prin toate mijloacele posibile”, a precizat directorul medical al Spitalului Municipal, dr. Elena Dumitrescu.

În zilele care urmează, anunţul privind reabilitarea Policlinicii Municipale va fi publicat pe SEAP în vederea organizării licitaţiei pentru stabilirea firmei executante. Reprezentanţii Primăriei Câmpina sunt optimişti şi speră ca lucrările să înceapă în august sau septembrie. Termenul de implementare a acestui proiect este de 12 luni.

 

Comenteaza !


  • You Avatar
  • PUBLICITATE

    Medimfarm mica

    Nou

    Infinity Fashion

  • Comentarii recente

  • Categorii

  • Arhivă

  • Abonare la ştiri

    Introduceti adresa de email:


    RSS Feed
    ŞTIRI
    campinaph.ro
  • SPORT CÂMPINA

  • PUBLICITATE

    image description

    Servicii vidanjare

    Neptun

  • PUBLICITATE

    Reclama-centrale-2x-GIF