Un muncitor grav rănit, conducta de apă spartă şi maluri surpate – aşa lucrează în Câmpina o firmă privată, pe bani europeni

Categorie: Social 11 iunie 2014

1 copac prabusit 2 Un muncitor grav rănit, conducta de apă spartă şi maluri surpate   aşa lucrează în Câmpina o firmă privată, pe bani europeniÎn mai puţin de 12 ore, trei incidente grave s-au produs în municipiul Câmpina, din cauza neglijenţei firmei care execută lucrările la reţeaua de canalizare. Un muncitor a fost grav rănit, conducta de apă din zona centrală a fost spartă şi zeci de familii au rămas fără apă potabilă, iar o bucată de trotuar şi un copac s-au prăbuşit pentru că malurile unde s-au efectuat săpături nu au fost asigurate. Precizăm că este vorba despre lucrările (cu fonduri europene) de extindere şi reabilitare a reţelei de canalizare, iar licitaţia pentru executarea lor a fost câştigata de societatea Cast Băneşti care le-a subcontractat integral firmei Concivic Slobozia. Primul incident a avut loc aseară, când muncitorii de la Concivic au spart conducta de apă în timp ce săpau la… canalizare cu excavatorul. S-a întâmplat în centrul municipiului, pe Carol I, la lucrarea care se execută între intersecţiile cu Toma Ionescu şi Sondei. Câmpinenii care locuiesc în această zonă au rămas ore bune fără apă potabilă, în schimb au avut cu toţii parte de o arteziană neaşteptată chiar pe bulevardul central. (sursă foto – facebook.com)
1 conducta sparta Un muncitor grav rănit, conducta de apă spartă şi maluri surpate   aşa lucrează în Câmpina o firmă privată, pe bani europeni
Celelalte două incidente, petrecute astăzi, sunt cumva legate între ele pentru că motivul este similar. Se execută săpături la adâncime mare, iar malurile acestor săpături nu sunt izolate, mai ales că a plouat mult în ultimele zile, iar nivelul pânzei freatice s-a tot ridicat. În această după-amiază, la lucrarea de canalizare de pe Strada Crişuri din Cartierul Câmpiniţa, malul s-a prăbuşit peste unul dintre muncitorii firmei Concivic. Acesta a fost transportat la Spitalul Municipal Câmpina, unde s-a constatat că are fractură la coloana vertebrală şi traumatisme la picioare, i s-au acordat primele îngrijiri şi a fost trimis apoi la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Ploieşti.
1 accident muncitor Un muncitor grav rănit, conducta de apă spartă şi maluri surpate   aşa lucrează în Câmpina o firmă privată, pe bani europeni
Malul s-a prăbuşit şi la lucrarea din centrul municipiului (Poşta Mică), unde pământul s-a surpat cu tot cu borduri, o porţiune din trotuar şi un copac de pe trotuar. Din fericire, în momentul respectiv nu trecea nimeni prin zonă. Până la această oră nu am putut contacta nici un reprezentant al firmei executante pentru un punct de vedere referitor la modul defectuos în care se lucrează, la accidentul de muncă şi celelalte incidente care s-au produs în Câmpina.
Vă reamintim, totuşi, că lucrările de canalizare din Câmpina fac parte din proiectul cu finanţare europeană “Reabilitarea şi modernizarea sistemelor de apă şi canalizare din judeţul Prahova”. Aşadar, se lucrează pe bani europeni, mulţi bani europeni. Numai lucrările de la Câmpina, Băneşti şi Vălenii de Munte (licitate la pachet) costă aproximativ 60 milioane lei, fără TVA. Iar numai lucrările de la Câmpina depăşesc 8 milioane de euro… Vom reveni.
1 copac prabusit Un muncitor grav rănit, conducta de apă spartă şi maluri surpate   aşa lucrează în Câmpina o firmă privată, pe bani europeni 1 copac prabusit 3 Un muncitor grav rănit, conducta de apă spartă şi maluri surpate   aşa lucrează în Câmpina o firmă privată, pe bani europeni 1 copac prabusit 4 Un muncitor grav rănit, conducta de apă spartă şi maluri surpate   aşa lucrează în Câmpina o firmă privată, pe bani europeni

12 comentarii to “Un muncitor grav rănit, conducta de apă spartă şi maluri surpate – aşa lucrează în Câmpina o firmă privată, pe bani europeni”


  1. Marius spune:

    Asa se intampla cand angajezi firme de doi lei , bataie de joc cu banii publici !

    RăspundeRăspunde
  2. Ioana Popovici spune:

    Asta e bataie de joc !!! Sunt revoltata de ceea ce s a intamplat !!! Cine raspunde ???

    RăspundeRăspunde
  3. Paul Istodor spune:

    Nu e neglijenta este PROSTIE pura, o PROSTIE uriasa cat toata canalizarea orasului de la un capat la altul si inapoi! Nu se poate asa ceva, iti vine sa dai cu ei de pamant, cum sa angajezi asemenea idioti sa faca lucrari asa importante. Sefii lor ce faceau, stateau la umbra? Pun pariu ca maine tot asa o sa fie santurile alea, cu alte maluri care sa stea sa cada!

    RăspundeRăspunde
  4. George.T spune:

    Ce rusine! Cine se ocupa ce aceasta lucrare din Primarie?

    RăspundeRăspunde
  5. Beatrice spune:

    Stiri de nimic,omul prins acolo e pe moarte,el saracul este sudor,nu inginer sa verifice daca este asigurat malul.dar asa este suntem intr-o tara de sefi, si pe voi va intereseaza de trafic,dar ne meritam soarta,votam psd,si cu asta ne alegem. Rugati-va pentru omul de la spital!Doamne ajuta!

    RăspundeRăspunde
  6. Ovidiu spune:

    Si tot ei aveau gura mare cand treceai pe acolo nici nu stiam ce se intampla si mai mai sa ne ia si la bataie

    RăspundeRăspunde
  7. Tudor spune:

    Concivic nu e firma de 2 lei; e o firma importanta din Ialomita, cu un portofoliu bogat si de multi ani in activitate; a avut si are zeci de contracte pe bani publici, face lucrari in multe orase. Bataia de joc insa ramine si porcariile de la Cimpina le*a mai facut si prin alte parti; sefii stau linistiti ca au spatele asigurat; firma asta e a unuia care cotizeaza cu bani grei la PSD, unul Ctin Negoita poate ati auzit de el; asa ca ma indoiesc eu sa raspunda cineva pentru nenorocirile astea de la Cimpina.

    RăspundeRăspunde
  8. Vasile spune:

    Inca odata am demonstrat ca nu vrem sa invatam nimic dar chiar nimic din greselile trecutului.Situatii similare au fost mediatizate pe diferite canale TV.A fost tras cineva la raspundere?Cel aflat in necaz este”vinovatul”.Organizarea licitatiilor este aceeasi.Firma care ofera pretul cel mai mic castiga.S-a constatat ca aceasta metoda nu este buna dar legea trebuie”respectata”.Trebuie umblat si aici .Trebuie avut in vedere,pe langa bani si experienta de lucru a firmelor ce participa la licitatii.Teorie…Pacat de cei care au suferit necazul.Probabil unii vor ramane infirmi pe viata.Pacat,mare pacat…

    RăspundeRăspunde
  9. rares spune:

    Locuiesc pe strada CRISURI si am constatat cu propriile-mi simturi cum se executa o lucrare platita din bani europeni. De cand au inceput lucrarile pe strada amintita, rand pe rand, locuitorii de pe acest adevarat drum de carute au fost enclavizati in curtile lor precum si fata de restul orasului pentru ca nu s-au construit podete provizorii penru intrarea/iesirea in curti, nu s-au amenajat drumuri provizorii de varientare a circulatiei, macar pietonale daca nu si a celei auto.Lucrarile nu au fost si nu sunt semnalizate, nici macar minimal, punand permanent in pericol integritatea fizica a locuitorilor din zona. Muncitorii par destul de priceputi in ceea ce fac, sunt harnici,dar nu sunt condusi de personal tehnico-ingineresc. Dirigintele de santier lipseste cu desavarsire. Inspectoratul Teritorial de Munca PRAHOVA nu cred ca a aflat, pana la producerea accidentelor amintite, despre aceasta lucrare. As fii curios sa aflu ce a prevazut firma executanta a lucrarilor la capitolul ORGANIZARE DE SANTIER si cat a executat din ceea ce a prevazut. Oare exista vreo autoritate abilitata cu controlul felului in care se executa aceasta lucrare ?

    RăspundeRăspunde
  10. tache spune:

    Chiar lipsea o arteziana in buricul targului:si la propriu si la figurat.Stai sa vezi vb dl primar.conducte sparte langa Rafinarie…sa te tii.Ce mi-e cast,ce mi-e Hidro(avantaj Hidro,are cativa meseriasi cat de cat)in rest spor la spalat cu excavatoru fonduri fara numar.

    RăspundeRăspunde
  11. omg spune:

    La orice licitatie exista un caiet de sarcini care le impune niste lucruri celor care contracteaza. Pe partea de protectia muncii, sunt impuse PRIN LEGE sprijiniri de maluri pentru orice sapatura peste 1.5m. Aplicarea acestor protectii e cu siguranta prevazuta in caietul de sarcini si, iarasi cu siguranta, primaria a dat niste bani pentru asta.

    Ii recuperam?

    RăspundeRăspunde
  12. admin spune:

    Caietul de sarcini a fost intocmit de Consiliul Judetean, institutie care a organizat si licitatia pentru stabilirea firmei executante. Asta pentru ca este vorba despre un proiect european de modernizare a retelelor de apa si canalizare, proiect in care sunt incluse 17 localitati din judet, printre care si Campina.Contractul cu firma executanta este semnat de reprezentantii CJ si HidroPrahova.

    RăspundeRăspunde


Comenteaza !


  • You Avatar
  • PUBLICITATE

    Medimfarm mica

    Nou

    Infinity Fashion

  • Comentarii recente

  • Categorii

  • Arhivă

  • Abonare la ştiri

    Introduceti adresa de email:


    RSS Feed
    ŞTIRI
    campinaph.ro
  • SPORT CÂMPINA

  • PUBLICITATE

    image description

    Servicii vidanjare

    Neptun

  • PUBLICITATE

    Reclama-centrale-2x-GIF