Situaţie dezastruoasă la realizarea lucrărilor de canalizare din Câmpina: 14 străzi începute, doar 62 metri finalizaţi!

Categorie: Administratie publica 5 august 2014

Lucrare centru Situaţie dezastruoasă la realizarea lucrărilor de canalizare din Câmpina: 14 străzi începute, doar 62 metri finalizaţi!Despre lucrările de canalizare care se realizează acum în Câmpina se va mai vorbi, cu siguranţă, foarte multă vreme. La cinci luni de la semnarea ordinului de începere a lucrărilor, s-au demarat săpăturile pe 14 străzi, iar în momentul de faţă este finalizată doar o alee, care măsoară fix 62 metri! Celelalte lucrări sunt pline de probleme, de nereguli, iar altele nici măcar nu au fost începute deşi există, de mai bine de două luni, dispoziţii în acest sens, ceea ce îngrijorează serios administraţia publică locală. În conferinţa de presă de astăzi, reprezentanţii Primăriei Câmpina au prezentat situaţia exactă pentru fiecare stradă în parte. Am considerat că acesta este un lucru important, mai ales că oamenii din zonele respective sunt nemulţumiţi de felul în care se desfăşoară lucrările şi foarte interesaţi de stadiul lor şi mai ales de termenul de finalizare.
B-dul Carol I (între intersecţiile cu străzile Toma Ionescu şi Bucea; lucrare începută pe 4 iunie, termen execuţie – 25 zile); neregulile constatate aici sunt: apa menajeră din noua canalizare este deversată în stradă cu motopompa; canalizarea este înfundată; în urma săpăturilor în zona înfundată (zona OMV) a ieşit produs petrolier.
Strada Ciocârliei (începută pe 14 iunie, termen execuţie – 9 zile); nereguli constatate: zona lucrărilor nu este compactată, asfaltată şi au rămas şanţuri.
Aleea Peştişori (începută pe 14 iunie, termen execuţie – 7 zile); nereguli constatate: s-a turnat asfalt, dar lucrarea nu este de calitate, pentru că nu s-a făcut compactare, iar asfaltul s-a lăsat; în momentul de faţă se execută caseta de 40 cm în vederea compactării şi turnării unui nou strat de asfalt.
Strada Dunării (începută pe 10 iunie, termen execuţie 6 zile); neregulile constatate: canalizarea menajeră nu acoperă decât 100 metri,  între numerele 1 şi 7, dar tronsonul nu a fost încă început.
Aleea Islaz (începută pe 10 iunie, termen execuţie 17 zile); nereguli constatate: branşamente încă în stadiul de execuţie, în vreme ce conducta de canalizare propriu-zisă a fost finalizată.
Strada Zimbrului (începută pe 10 iunie, termen execuţie 10 zile); neregulile constatate: nu s-au executat branşamentele, dar conducta a fost montată.
Strada Crişuri (începută pe 14 iunie, termen execuţie 34 zile); nereguli constatate: nu a fost realizată canalizarea menajeră pentru refulare; grămezi de pământ depozitate pe stradă.
Strada Carpaţi (începută pe 10  iunie, termen execuţie 10 zile); nereguli constatate: tronsonul de 30m abia a fost început.
Aleea Câmpiniţa (începută pe 14 iunie, termen execuţie 6 zile); nu a fost începută, deşi există ordin de începere a lucrărilor de aproape două luni.
Strada Grădinii (începută pe 10 iunie, termen execuţie 11 zile); nici această lucrare nu a fost începută.
Strada Viitorului (începută pe 10 iunie, termen execuţie 9 zile); lucrarea  nu este finalizată.
Aleea Arinului (începută pe 14 iunie, termen execuţie 6 zile); finalizată, cu branşamente; aleea are lungimea de 62 metri.
Strada Rândunicii (începută pe 14 iunie, termen execuţie 8 zile); nu s-a executat canalizarea menajeră.
Strada Fabricii (începută pe 14 iunie, termen execuţie 26 zile); branşamente în execuţie.

4 comentarii to “Situaţie dezastruoasă la realizarea lucrărilor de canalizare din Câmpina: 14 străzi începute, doar 62 metri finalizaţi!”


  1. ileana spune:

    intrebare: cum se executa si unde se deverseaza canalizarea de pe Aleea Campinitei cand pe str. Slt. Erou Bogdan Vasile – iesirea spre bul Carol, nu exista aceasta ,,minune,, a civilizatiei???

    RăspundeRăspunde
  2. omg spune:

    Cand va ziceam ca e varza tot contractul – acum 4 luni – se lua admin de mine :)

    RăspundeRăspunde
  3. constantin andrei spune:

    NOI ASTEPTAM SOLUTII,CONCLUZII,VINOVATI, NU VAICAREALA DUPA 5 LUNI DE EXECUTIE.
    NU ESTE VINA PLATITORULUI CA PRIMARIA NU POATE GESTIONA SI CONTROLA SITUATIA GRAVA RELATATA MAI SUS.
    ASTEPTAM SOLUTII!!!!!!!!!!!!!!
    NU STIM CE CUPRINDE CONTRACTUL!!!!!!!!!!!!!!CLAUZE,DREPTURI,OBLIGATII bla,bla,bla.

    RăspundeRăspunde
  4. orangebud spune:

    si ar trebui sa fie bani sa faca lucrarile bine…daca va uitati pe seap la anunturi de atribuire cum hidroprahova a eliminat artificial cate 18-20 concurenti la fiecare licitatie (au fost licitate mai multe… ) ca sa o dea la valori babane cui au vrut ei .
    totusi nu sunt bani pt niste lucrari mai de doamne ajuta…inseamna ca sunt mari parandaraturile

    RăspundeRăspunde


Comenteaza !


  • You Avatar
  • PUBLICITATE

    Medimfarm mica

    Nou

    Infinity Fashion

  • Comentarii recente

  • Categorii

  • Arhivă

  • Abonare la ştiri

    Introduceti adresa de email:


    RSS Feed
    ŞTIRI
    campinaph.ro
  • SPORT CÂMPINA

  • PUBLICITATE

    image description

    Servicii vidanjare

    Neptun

  • PUBLICITATE

    Reclama-centrale-2x-GIF