Politica

„Klaus Iohannis este şi rămâne preşedintele PNL până intră la Cotroceni!”

ACL Ploiesti 1Afirmaţia îi aparţine preşedintelui de onoare al Partidului Naţional Liberal, Mircea Ionescu Quintus şi a fost făcută în cadrul întâlnirii de ieri, de la Ploieşti, a membrilor ACL Prahova cu Klaus Iohannis şi conducerile centrale ale celor două partide care formează această alianţă (PNL şi PDL). Mircea Ionescu Quintus a declarat că nu poate accepta că o instanţă de judecată se poate substitui voinţei membrilor PNL, făcând referire la faptul că Tribunalul Bucureşti a respins modificările aduse statutului PNL la congresul din iunie 2014, când Iohannis a fost ales preşedinte al partidului.
La rândul său, Klaus Iohannis a spus că instanţa nu a avut nici o obiecţie faţă de alegerea conducerii PNL, existând obiecţii doar faţă de unele prevederi din noul statut. „Decizia Tribunalului Bucureşti nu poate influenţa în nici un fel candidatura mea la alegerile prezidenţiale”, a menţionat Klaus Iohannis.

Leave A Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *