Eveniment

De Ziua Mediului, copiii şi-au dat frâu liber imaginaţiei

Mediu 10Sunt câţiva ani de când, la Câmpina, Ziua Mediului reprezintă o adevărată sărbătoare. Şi asta în special datorită copiilor de la unităţile de învăţământ din municipiu, şcolari şi preşcolari, care pun la „bătaie” mult talent, pasiune şi o veselie caracteristică vârstei pentru a crea nu doar desene sau diferite obiecte la atelierele de creaţie, ci şi momente frumoase. Aşa se întâmplă de fiecare dată când copiii sunt lăsaţi să creeze şi să se distreze, aşa s-a întâmplat şi astăzi, la manifestările dedicate Zilei Internaţionale a Mediului. Mai întâi a avut loc marşul pentru ECOmunitate, de la Casa Tineretului până în Parcul de la Soldat, traseu pe parcursul căruia copiii au fost însoţiţi de reprezentanţi ai administraţiei publice locale, de cadre didactice şi chiar de câţiva părinţi. Şi, bineînţeles, de mulţi poliţişti care au avut grijă ca marşul să se desfăşoare fără incindente. În fruntea coloanei s-au aflat trei mascote, trei copii costumaţi în pubele ecologice, mesajul fiind acela de a se încuraja colectarea selectivă a deşeurilor.
Mediu 6
Mediu 7 Mediu 8 Mediu 9
Când participanţii la marş au ajuns în Parcul de la Soldat, aici erau deja organizate atelierele de creaţie, fiecare unitate de învăţământ amenajându-şi propriul stand cu desene şi tot felul de obiecte având ca tematică protejarea mediului înconjurător. Tot aici s-au desfăşurat şi momentele artistice susţinute de elevii profesoarei Ruxandra Brezeanu de la Clubul Copiilor. Au fost organizate şi diferite concursuri pe tema Zilei Mediului, iar câştigătorii au primit diplome şi premii din partea Primăriei Câmpina. Pe Bulevardul Culturii, zona dintre intersecţiile cu Carol I şi Griviţei le-a aparţinut preşcolarilor, care au realizat aici desene pe asfalt.
Mediu 3 Mediu 2 Mediu 1 Mediu 11  Mediu 12 Mediu 5 Mediu 4

1 Comment

  1. lulu says:

    Aceasta manifestatie nu trebuia organizata in mijlocul zilei cand copii erau la scoala ,aveau ore,sa incurcat programa scolara.

Leave A Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *