Uniunea Europeană ia în discuție eliminarea centralelor de apartament pe bază de gaze naturale în toate țările membre.
Astfel, România este direct vizată de această inițiativă a Uniunii Europene, care ar trebui să ducă la eliminarea tuturor centralelor de apartament pe bază de gaze naturale până în anul 2040.
Președintele Asociației Energia Inteligentă, Dumitru Chisăliță, a explicat că România ar trebui să negocieze cu autoritățile europene pentru a obține derogări sau amânări în aplicarea acestei directive care, în esență, ar trebui să aibă statut de recomandare și să lase la latitudinea fiecărui stat membru UE politica individuală în domeniul energiei. Deja sunt state ale Uniunii Europene care au adoptat măsuri pentru a elimina sau limita utilizarea acestor centrale – Danemarca, Olanda, Franța, Germania, Austria și Belgia. Și în România sunt localități unde s-au adoptat măsuri locale în acest sens, un exemplu fiind municipiul Cluj-Napoca, unde Consiliul Local a aprobat interzicerea centralelor termice în blocurile nou construite.