Printre cei 600 de poliţişti, pompieri şi jandarmi care au defilat, de Ziua Naţională, în Piaţa Constituţiei din Bucureşti, s-a aflat şi un detaşament format din 50 de elevi de la Şcoala de Agenţi de Poliţie “Vasile Lascăr” din Câmpina. Este pentru prima dată când elevi de la instituţia câmpineană sunt invitaţi să se alăture celorlalte efective ale Ministerului Afacerilor Interne la parada militară organizată cu prilejul Zilei Naţionale a României. Citeste mai departe →
Categorie: Eveniment | 1 comentariu →
A nins mărunt, astăzi, peste Câmpina, dar a fost o zi frumoasă şi caldă în sufletele oamenilor, pentru că a fost Ziua Naţională a României. Şi ne referim în special la cei prezenţi în Parcul de la Soldat, acolo unde s-au desfăşurat manifestările dedicate celor 96 de ani de la Reîntregirea neamului românesc. A nins şi a fost frig, dar parcul a fost plin cu câmpineni de toate vârstele, veniţi să-şi sărbătorească ţara şi neamul, să asiste la ceremonii şi vadă parada militară, cel mai frumos moment al zilei. Totul a început cu Imnul Naţional, cântat extraordinar de Ruxandra Brezeanu, profesor de muzică şi coordonator la Clubul Copiilor. Citeste mai departe →
Categorie: Eveniment | Comenteaza →
În acestă seară, în centrul municipiului Câmpina, în Parcul Milia, au răsunat primele colinde ale acestei ierni. Interpreţi au fost micii artişti de la Clubul Copiilor, coordonaţi de profesor Ruxandra Brezeanu. Au cântat minunat şi i-au încântat pe toţi cei prezenţi. Copii frumoşi, talentaţi, plini de farmec precum colindele pe care le-au cântat. Au fost primele colinde din această iarnă şi ele au precedat aprinderea oficială a instalaţiilor pentru Sărbătorile de Iarnă. Reprezentanţii administraţiei locale au fost cei care au pornit numărătoarea inversă şi, spre marea bucurie a copiilor (mai mici sau mai mari), centrul Câmpinei s-a luminat. Citeste mai departe →
Categorie: Eveniment | 3 comentarii →
Căsuţele pentru Sărbătorile de Iarnă au apărut deja. Cinci dintre ele sunt ale Serviciului Public de Administrare şi Exploatare a Pieţei Centrale, iar alte cinci sunt ale Primăriei Câmpina. De mai bine de o săptămână în aceste căsuţe se comercializează deja produse specifice Crăciunului. De săptămâna viitoare, pe platoul de lângă Piaţa Centrală vor apărea şi comercianţii de vâsc, coroniţe, sorcove şi diverse ornamente pentru Sărbători. Pe acest platou, unde vara se vând flori, vor fi instalate zilele viitoare tarabele achiziţionate în 2013 de Primăria Câmpina şi care vor fi închiriate comercianţilor. Citeste mai departe →
Categorie: Administratie publica | Comenteaza →
Poate vă amintiţi de terenul în suprafaţă de 10.500 mp de pe Strada Petrolistului, pentru care administraţia locală a aşteptat ani la rând un investitor strategic. Cum investitorul nu a apărut, în luna mai a anului trecut, Consiliul Local a decis împărţirea terenului în patru loturi şi concesionarea lor prin licitaţie publică. Pentru două dintre loturi (unul de 1.940 mp şi unul în suprafaţă de 3.296 mp) s-au găsit clienţi care le-au concesionat pe o perioadă de 49 de ani în vederea dezvoltării unor afaceri. Au mai rămas două terenuri care, însă, nu mai pot fi concesionate deoarece s-a schimbat cadrul legislativ, iar terenurile aflate în domeniul privat al unei localităţi nu mai pot fi concesionate. Citeste mai departe →
Categorie: Administratie publica | Comenteaza →
Operatorul de salubritate Floricon Salub, care se ocupă şi de activitatea de deszăpezire din municipiul Câmpina, are pregătite materialele antiderapante pentru curăţarea carosabilului, achiţizionând până acum peste 200 mc nisip şi 300 tone sare. De nins, însă, nu ninge la Câmpina, dar sunt probleme mari din cauza poleiului şi temperaturilor foarte scăzute. În ultimele zile, de când poleiul face legea în municipiu, Floricon a intervenit cu mai multe utilaje pe străzi pentru curăţarea carosabilului. Dacă s-a circulat fără probleme majore pe arterele rutiere, pietonii au avut, însă, probleme mari, trotuarele din Câmpina fiind adevărate patinoare. După cum a precizat administratorul public al municipiului, Remus Bădulescu, ieri s-a lucrat non-stop şi la trotuare, intervenţia constând în împrăştierea de nisip. Citeste mai departe →
Categorie: Administratie publica | 2 comentarii →
La Colegiul Tehnic “Constantin Istrati” din Câmpina a avut loc ieri o acţiune dedicată Zilei Naţionale a României. O acţiune organizată în comun de conducerea liceului şi Asociaţia “Cultul Eroilor” condusă de col (r) Marian Dulă. Elevii au recitat versuri despre marea sărbătoare a Reîntregirii neamului românesc, iar reprezentanţii Asociaţiei “Cultul Eroilor” au ţinut diverse prelegeri. Citeste mai departe →
Categorie: Social | Comenteaza →
Veste bună pentru cetăţenii din Poiana Câmpina, care locuiesc în zona din spatele Gării. Primarul Alin Moldoveanu a semnat astăzi contractul de finanţare pentru investiţia “Realizare reţea de canalizare în zona Gării”, în valoare totală de 2.470.944 lei, adică aproximativ 24,8 miliarde lei vechi. Este vorba despre unul dintre cele patru mari proiecte de investiţii depuse de Primăria Poiana Câmpina la Ministerul Dezvoltării Regionale pentru accesarea de fonduri în baza Ordonanţei Guvernului nr. 28/2013 privind Programul de dezvoltare regională pentru perioada 2014-2020. Într-o primă fază, Poiana a obţinut 100.000 lei (un miliard lei vechi) de la bugetul de stat pentru etapa de proiectare, iar acum a fost semnat contractul pentru investiţia propriu-zisă. Citeste mai departe →
Categorie: Administratie publica | Comenteaza →
UPDATE – După cum a afirmat primarul Horia Tiseanu, în cadrul şedinţei CL din această seară, podul va avea o lungime de peste 100 metri şi două benzi de circulaţie, renunţându-se la ideea unei punţi pietonale, aşa cum se discutase inţial între cele trei administraţii implicate.
Consiliul Local Câmpina va aproba, în şedinţa din această seară, asocierea cu Consiliul Judeţean Prahova şi Consiliul Local Băneşti în vederea construirii unui pod nou peste râul Doftana. Valoarea totală a acestei investiţii (realizarea documentaţiei şi execuţia propriu-zisă a lucrării) este de aproximativ 2,8 milioane lei fără TVA, iar contribuţia municipiului Câmpina va fi de 200.000 lei. Administraţia locală din Băneşti va coordona procedura de licitaţie publică pentru realizarea obiectivului, iar Consiliul Judeţean va asigura “grosul” sumei necesare. Citeste mai departe →
Categorie: Administratie publica | 2 comentarii →
Sunt oameni care fac parte din viaţa noastră chiar dacă, uneori, nu le ştim nici măcar numele. Ani la rând, îi vedem aproape zi de zi şi atunci când, brusc, dispar din apropierea noastră, ne punem întrebări la care nici nu aşteptăm răspuns. Pentru că viaţa noastră merge mai departe, aşa cum e ea, cu bune şi cu rele. Observăm şi atât. Pentru mulţi câmpineni, un astfel de om este Sorin Lupu. Probabil că numele nu vă spune nimic. Dar dacă vorbim despre el ca despre… bărbatul care-şi plimbă zilnic fata oarbă prin Câmpina, atunci îl vedem deja în faţa ochilor, nu-i aşa? Acum este grav bolnav şi are nevoie de ajutorul nostru. Colegii de la phalert.ro au scris despre povestea tristă a acestui bărbat şi a copilului său. Ne alăturăm şi noi demersului lor de mediatiza cazul şi de a încerca, împreună cu dvs., să găsim o soluţie pentru a-l ajuta pe Sorin Lupu. Citeste mai departe →
Categorie: Social | 4 comentarii →
“Oraşul reciclării” este un concurs naţional organizat de EcoRom pentru promovarea colectării selective a deşeurilor. Până acum au avut loc două ediţii ale acestei “bătălii” a reciclării, numărul primăriilor de municipii implicate în acţiune fiind 20 – în primul an şi 32 – în cel de-al doilea an. Acum se pregăteşte cea de-a treia ediţie, care se va desfăşura în perioada 1 ianuarie – 30 iunie 2015, iar criteriile care vor sta la baza evaluării localităţilor înscrise în competiţie sunt: calitatea serviciilor de colectare separată a deşeurilor de ambalaje, cantitatea de deşeuri colectate separat per locuitor şi campaniile de conştientizare a populaţiei cu privire la importanţa colectării selective a deşeurilor de ambalaje, campanii organizate de primării în cele şase luni cât durează competiţia. Citeste mai departe →
Categorie: Administratie publica | Comenteaza →
Duminică, 30 noiembrie, de Sfântul Andrei, la Câmpina se aprind luminiţele pentru Sărbătorile de Iarnă. La ora 17.30, în Parcul de la Milia, vom asculta colinde şi ne vom bucura de intrarea în atmosfera Sărbătorilor. A doua zi, pe 1 Decembrie, în Parcul de la Soldat, de la ora 11.00, administraţia locală organizează o serie de manifestări dedicate sărbătoririi Zilei Naţionale a României. Sunt manifestările clasice care au loc de 1 Decembrie. Mai întâi vom asista la o suită de dansuri populare interpretate de Ansamblul Folcloric “Ghiocelul” al Casei de Cultură “Geo Bogza”. Citeste mai departe →
Categorie: Administratie publica | Comenteaza →
Poate ştiţi sau poate nu, Şcoala “Ion Câmpineanu” este prima şcoală publică din Câmpina. Decretul prin care a fost înfiinţată Şcoala nr. 1, actuala Şcoală Gimnazială “Ion Câmpineanu”, a fost emis la 25 noiembrie 1863 de Ministerul Cultelor şi Instrucţiunii. Numele lui Ion Câmpineanu (ministru de Justiţie, Finanţe şi Externe, primar al Bucureştiului, dar şi primul guvernator al Băncii Naţionale a României, în perioada 1880-1882) îl poartă de la 1 octombrie 1998. Astăzi, prima şcoală publică din Câmpina a aniversat, aşadar, 151 de ani de la înfiinţare, iar cu această ocazie au fost organizate mai multe activităţi festive şi a fost dezvelit bustul lui Ion Câmpineanu, o personalitate marcantă a acestei ţări şi un mare iubitor al meleagurilor câmpinene. Citeste mai departe →
Categorie: Social | Comenteaza →
Conducerea tehnică şi mai mulţi jucători de la Fortuna Poiana Câmpina, echipă care evoluează în Liga a II-a naţională, au mers astăzi la Şcoala Gimnazială “Învăţător Ion Mateescu” pentru a le oferi cadouri copiilor care învaţă aici şi care iubesc fotbalul. Ba chiar îl şi practică. Trebuie să ştiţi că la şcoala din Poiana există nu mai puţin de patru echipe de fotbal – una de fete şi una de băieţi, clasele I-IV; una de fete şi una de băieţi, clasele V-VII – şi toate patru participă la Olimpiada Sportului Şcolar. Componenţii acestor echipe au primit, de la fotbaliştii Fortunei, mingii de fotbal şi eşarfe cu însemnele clubului. Asta după ce, la începutul lunii, au primit seturi complete de echipament de la primarul comunei, Alin Moldoveanu. Citeste mai departe →
Categorie: Social | Comenteaza →
Câţiva ani la rând, Grădiniţa cu program prelungit nr.8 (situată pe Strada Simion Bărnuţiu, nr. 12 bis) a fost singura unitate de învăţământ din municipiul Câmpina care nu a avut autorizaţie sanitară de funcţionare. Din anul 2013, această unitate a rămas fără personalitate juridică şi a fost preluată ca structură în subordinea Grădiniţei nr. 9, de asemenea cu program prelungit. „În momentul în care noi am preluat această grădiniţă, nu aveau autorizaţie sanitară de funcţionare. După preluare, aici a avut loc un proces de restructurare, în sensul că a fost desfiinţată o grupă cu program normal, deoarece spaţiul era insuficient. Trebuie să ştiţi că unei grădiniţe cu program prelungit i se impun anumite condiţii. Citeste mai departe →
Categorie: Social | Comenteaza →