Alimentarea cu gaze naturale în comunele Proviţa de Sus şi Proviţa de Jos va fi sistată temporar din această dimineaţă şi până mâine seară, la ora 19.00. Prin intermediul unui comunicat de presă, Distrigaz Sud – Reţele anunţă că se ia această măsură în urma solicitării primite de la SNTGN Transgaz Mediaş, pentru efectuarea unor lucrări de mentenanţă la reţeaua de gaze. Citeste mai departe →
Categorie: Social | Comenteaza →
Pe lângă Lacul Bisericii din Câmpina nu poţi trece indiferent, mai ales acum, după modernizarea întregii zone. Trebuie să recunoaştem că lacul şi împrejurimile sale, cu tot cu parcul de lângă restaurant, arată superb. Recent, a avut loc recepţia finală a lucrării care a început în toamna lui 2010 şi a inclus consolidare, pavare, iluminat public, bănci, spaţii verzi, gard de protecţie şi multe, multe altele. O lucrare destul de complexă şi deosebit de frumoasă, pe care cei mai mulţi câmpineni o merită. Dar nu toţi… Citeste mai departe →
Categorie: Administratie publica | 25 comentarii →
După cum se ştie deja, de luna aceasta, odată cu încetarea contractului dintre administraţia locală şi firma Strand AutoServ Ploieşti, Poliţia Locală Câmpina a preluat activitatea de blocare şi ridicare a maşinilor parcate neregulamentar pe domeniul public. Pentru a se putea ocupa de acest nou serviciu, Poliţia Locală a primit 96.000 lei de la buget, bani cu care au fost achiziţionate dispozitivele de blocare a roţilor şi urmează să fie cumpărat un autovehicul. Citeste mai departe →
Categorie: Administratie publica | 5 comentarii →
Primarul Horia Tiseanu şi tinerii din PDL Câmpina au organizat, ieri, la Casa Tineretului, trei competiţii – de şah, table şi tenis de masă. Au participat toţi cei care au dorit şi… au dorit mulţi, numărul celor care s-au înscris la competiţiile menţionate depăşind chiar şi aşteptările organizatorilor. Citeste mai departe →
Categorie: Social | 3 comentarii →
Biroul Electoral de Circumscripţie nr. 2 Câmpina a transmis Prefecturii Prahova situaţia privind numărul de alegători înscrişi pe listele electorale permanente. Astfel, în Câmpina sunt 33.323 persoane cu drept de vot. În conformitate cu legislaţia în vigoare, au fost delimitate şi numerotate secţiile de votare de pe raza municipiului, pentru alegerile locale din 10 iunie 2012. Vom avea 23 de secţii, cu două mai puţin decât la alegerile de până acum. Practic, nu vor mai fi amenajate secţii de votare la Şcoala de Poliţie „Vasile Lascăr” şi la fosta unitate de jandarmi. Citeste mai departe →
Etichete: sectii de votare Campina | Categorie: Administratie publica | 4 comentarii →
Se ştie de mai multă vreme că preşedintele PNL Câmpina, Virgil Guran, este candidatul USL la Primăria municipiului şi primul pe lista pentru Consiliul Local. Ei bine, Guran se află şi pe lista USL pentru Consiliul Judeţean Prahova, şi încă pe o poziţie eligibilă. Acest lucru a fost anunţat oficial, zilele trecute, într-o conferinţa de presă, de liderul Organizaţiei Judeţene a PNL, Mircea Roşca. Citeste mai departe →
Categorie: Politica | 5 comentarii →
O bucăţică din Câmpina de astăzi va putea fi văzută şi de juriul şi spectatorii Festivalului de la Cannes, odată cu ultimul film al lui Cristian Mungiu. Pelicula „După dealuri” („Beyond the Hills”), filmată în cea mai mare parte la Câmpina, pe Dealul Muscel, dar şi în centrul localităţii, a fost inclusă în selecţia oficială a Festivalului de la Cannes, care se va desfăşura în perioada 16-27 mai 2012. Citeste mai departe →
Etichete: Campina, Cristian Mungiu, Prahova, „Beyond the Hills” | Categorie: Eveniment | 1 comentariu →
Curtea de Apel Ploieşti a prelungit cu 20 de zile mandatul de arestare emis pe numele primarului comunei Băneşti, Petre Ion Costache. Decizia a fost luată la începutul acestei săptămâni, iar Costache rămâne în arest preventiv până pe 9 mai. Campania electorală pentru alegerile locale începe pe 11 mai şi, vă reamintim că, oficial, Petre Ion Costache este candidatul PDL la Primăria Băneşti. Conform calendarului aprobat de Guvern, candidaturile pentru primari, consilii locale, preşedinţi CJ şi consilii judeţene vor trebui depuse până la 1 mai. Deşi, până în prezent, Organizaţia Judeţeană Prahova a PDL nu a comentat această situaţie delicată pentru partid şi nici nu a anunţat alt candidat pentru Primăria Băneşti, neoficial se vorbeşte despre o schimbare. Mai exact, desemnarea actualului viceprimar, Amelin Mihalache, drept candidat la funcţia de primar. Citeste mai departe →
Etichete: Amelin Mihalache, PDL Prahova, Petre Ion Costache, Primaria Banesti | Categorie: Politica | 12 comentarii →
Miruna Bara este elevă în clasa a X-a la Colegiul Naţional „Nicolae Grigorescu” şi este pregătită de profesoara Dana Băltăşescu. Tânăra a obţinut premiul I la Olimpiada naţională de engleză, cu nota 9,75. La aceeaşi fază a olimpiadei de limba engleză, o altă elevă din Prahova, Cătălina Radu (clasa a XI-a la Colegiul „I.L. Caragiale” Ploieşti) a obţinut o menţiune, nota ei fiind 9,33. Olimpiada naţională de limba engleză s-a desfăşurat în prima jumătate a lunii aprilie, la Râmnicu Vâlcea, la această competiţie şcolară participând aproximativ 200 de elevi.
Categorie: Social | 4 comentarii →
La Primăria Câmpina a avut loc, ieri, o întâlnire între reprezentanţii administraţiei locale şi Elena Bijiaoui Dulă, reprezentanta unei asociaţii umanitare din Strasbourg. Vorbim despre o asociaţie regională, cu 1.000 de angajaţi, care se ocupă de peste 40 de instituţii de învăţământ din regiunea franceză Strasbourg. Iar această asociaţie doreşte să creeze o punte de legătură, o colaborare între Şcoala Sanatorială Voila şi o şcoală similară din Franţa. Citeste mai departe →
Categorie: Administratie publica | 2 comentarii →
Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Prahova organizează, pe 27 aprilie, Bursa generală a locurilor de muncă, destinată şomerilor, dar şi celor interesaţi să-şi schimbe locul de muncă. Acţiunea începe la ora 9.00 şi se desfăşoară în trei locaţii – Casa de Cultură „Geo Bogza” din Câmpina, Sala Doroftei din Ploieşti şi Casa de Cultură din Vălenii de Munte. Citeste mai departe →
Categorie: Social | Comenteaza →
De anul şcolar viitor, cadrele didactice vor trebui să respecte câteva reguli noi. Printre acestea se numără şi interdicţia de a-şi mai medita în particular proprii elevi. Statisticile naţionale arată că 43% dintre părinţi îşi trimit copiii meditaţie pentru că… aşa cer profesorii, metodă pe care Ministerul Educaţiei doreşte să o elimine din sistemul de învăţământ. Prevederea a fost inclusă în noul Cod de etică al profesorilor, aflat în dezbatere publică pe site-ul Ministerului Educaţiei şi care va intra în vigoare din anul şcolar 2012-2013. Citeste mai departe →
Categorie: Social | 3 comentarii →
La exact o lună după ce în Monitorul Oficial a fost publicată hotărârea privind modelul buletinelor de vot pentru alegerile locale din 10 iunie, Guvernul vine deja cu o modificare. Una bună, după părerea majorităţii partidelor politice, de vreme ce se revine asupra dimensiunii semnului electoral care va fi înscris pe buletinul de vot. Iniţial, semnul electoral trebuia să se încadreze într-un spaţiu grafic de 1,5 cm x 1,5 cm, lucru care a nemulţumit cele mai multe formaţiuni politice, deoarece spaţiul era prea mic şi ilizibil. Citeste mai departe →
Categorie: Politica | 7 comentarii →
La Tribunalul Prahova a avut loc, zilele trecute, tragerea la sorţi pentru stabilirea preşedinţilor şi locţiitorilor birourilor electorale din teritoriu, la alegerile locale din 10 iunie. Biroul Electoral Câmpina va fi condus de Mădălina Graure, preşedintele secţiei a II-a Civilă, de Contencios Administrativ şi Fiscal. Locţiitorul Biroului Electoral Câmpina a fost desemnat judecătorul Gabriel Ivănescu, din cadrul aceleiaşi secţii a Tribunalului Prahova. Citeste mai departe →
Categorie: Administratie publica | 1 comentariu →