140 de familii din Câmpina sunt scutite de la plata impozitului pe locuinţă
1 februarie 2012

Din 3 ianuarie, prima zi lucrătoare a anului, şi până la sfârşitul săptămânii trecute, la bugetul local s-au încasat 610.000 lei, sumă reprezentând impozite plătite de câmpineni pentru casă, terenuri şi maşini. Comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut, încasările sunt cu aproximativ 10% mai mari. În general, persoanele fizice şi-au achitat taxele şi impozitele locale pentru a beneficia de bonificaţia de 10% care se acordă celor care-şi plătesc integral obligaţiile la buget până la 31 martie. Citeste mai departe →

Categorie: Administratie publica | Comenteaza →

A plătit peste 2.000 lei taxă pe… naivitate
1 februarie 2012

Un bărbat din Câmpina a dat dovadă de o naivitate incredibilă, care l-a costat … 2.285 lei. A fost sunat de un necunoscut, i s-a spus că a câştigat un premiu în valoare de 10.000 euro, iar pentru a intra în posesia banilor trebuie să plătească nişte taxe. Iar omul a crezut şi s-a dus repede să achite „taxele” de 2.285 lei. Apoi a aşteptat mult şi bine cei 10.000 de euro. Citeste mai departe →

Categorie: Social | Comenteaza →

La 1 februarie se reia distribuirea ajutoarelor alimentare de la UE
29 ianuarie 2012

Ajutoare UE La 1 februarie se reia distribuirea ajutoarelor alimentare de la UEÎn perioada 1-10 februarie, la Câmpina se distribuie o nouă tranşă din alimentele provenite din stocurile de intervenţie ale Uniunii Europene. Cantităţile repartizate acum pentru fiecare persoană sunt mult mai mici comparativ cu cele distribuite anul trecut: 0,7 kg biscuiţi, 2 kg parte făinoase, 3 kg făină, 6 kg mălai, 4 kg orez şi 1 kg lapte praf. Vor primi aceste alimente 439 de persoane. Este vorba despre 51 de beneficiari ai ajutorului social, 277 de şomeri, 28 de pensionari cu pensii sub 400 lei/lună şi 83 de persoane cu handicap grav sau accentuat. Persoanele respective vor trebui să se prezinte la Cantina Socială pentru a-şi ridica produsele.

Categorie: Social | Comenteaza →

Beneficiarii ajutoarelor sociale riscă să piardă banii dacă nu-şi plătesc impozitele
29 ianuarie 2012

La sfârşitul anului trecut, Guvernul a modificat legislaţia care reglementează acordarea ajutoarelor sociale şi a stabilit, printre altele, suspendarea ajutorului bănesc pentru beneficiarii care nu-şi achită taxele şi impozitele locale. La Câmpina, această nouă prevedere se aplică în cazul 187 de persoane care primesc venitul minim garantat, 103 persoane care beneficiază de alocaţie pentru susţinerea familiei şi 160 mămici care primesc indemnizaţie pentru creşterea copilului. Citeste mai departe →

Categorie: Administratie publica | Comenteaza →

Baza materială a Centrului de Sănătate de la Plopeni va fi împărţită spitalelor de la Sinaia, Băicoi, Drajna şi Văleni
29 ianuarie 2012

Prin Hotărârea de Guvern 28/2012, publicată zilele trecute în Monitorul Oficial, se aprobă desfiinţarea Centrului de Sănătate de la Plopeni, judeţul Prahova, precum şi distribuirea întregii baze materiale la alte unităţi spitaliceşti din judeţ. După cum prevede actul normativ menţionat, toate componentele bazei materiale, inclusiv stocurile de medicamente şi materiale sanitare, vor fi împărţite Spitalului de Pneumoftiziologie Drajna şi spitalelor orăşeneşti din Sinaia, Băicoi şi Vălenii de Munte. Citeste mai departe →

Categorie: Social | Comenteaza →

USL Câmpina va anunţa, în două săptămâni, adversarul lui Tiseanu la funcţia de primar
29 ianuarie 2012

Virgil Guran USL Câmpina va anunţa, în două săptămâni, adversarul lui Tiseanu la funcţia de primarDecizia Curţii Constituţionale de a declara neconstituţională legea privind comasarea alegerilor a produs o mare agitaţie în plan politic. O agitaţie normală având în vedere că, în aceste condiţii, mai sunt doar trei luni până la începerea campaniei electorale şi patru luni până la alegerile locale. La Câmpina, se ştie deja că actualul primar, Horia Tiseanu, va candida pentru încă un mandat, dar nu se ştie, cu certitudine, care vor fi contracandidaţii săi. Potrivit preşedintelui PNL Câmpina, Virgil Guran, USL îşi va anunţa candidatul la Primărie în maximum două săptămâni. Citeste mai departe →

Categorie: Politica | 3 comentarii →

Zeci de trenuri sunt anulate şi astăzi
26 ianuarie 2012

CFR Călători informează că, din cauza condiţiilor meteorologice nefavorabile (vânt puternic şi ninsoare) circulaţia feroviară se desfăşoară în condiţii de iarnă la nivel național, trenurile de călători înregistrând întârzieri în medie de 60 de minute la sosirea și plecarea din stație. De asemenea, întârzieri mai mari se înregistrează la trenurile internaţionale.  Totodată, din cauza ninsorii viscolite și pentru fluidizarea traficului feroviar, au fost anulate astăzi mai multe trenuri.  Citeste mai departe →

Categorie: Social | Comenteaza →

37 de drumuri naţionale şi 80 de drumuri judeţene sunt blocate în această dimineaţă
26 ianuarie 2012

Conform Centrului Infotrafic al Poliţiei Române, în această dimineaţă, circulaţia rutieră este întreruptă din cauza zăpezii şi a viscolului pe 37 de drumuri naţionale şi 80 de drumuri judeţene. Au fost închise, pe ambele sensuri de mers, DN1 Otopeni – Tâncăbeşti şi DN1A Bucureşti – Buftea – Ploieşti. Iată care sunt cele mai importante drumuri naţionale cu traficul întrerupt: A1 Bucureşti – Piteşti;  A2 Bucureşti – Lehliu;  DN2 (E85) Voluntari – Buzău, s-a întrerupt şi Buzău – Râmnicu Sărat;  DN1D Urziceni – Albeşti-Paleologu;  Citeste mai departe →

Categorie: Social | Comenteaza →

Poliţia vă recomandă să nu plecaţi la drum dacă nu este absolut necesar
25 ianuarie 2012

Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că pe mai multe drumuri naţionale şi pe autostrăzile A1 şi A2 traficul rutier se desfăşoară în condiţii de iarnă. Până la ora 17.00, circulaţia era întreruptă, din cauza zăpezii şi a viscolului, pe mai multe sectoare de drum. Iată care sunt acestea:

- DN1D Urziceni – Albeşti-Paleologu
- DN2 (E85) pe tronsoanele Urziceni – Buzău (în zona Mihăileşti – Căldăruşanca) şi Voluntari – Urziceni Citeste mai departe →

Categorie: Social | Comenteaza →

CFR Călători a anulat mai multe trenuri pe rute din sudul şi sud-estul ţării
25 ianuarie 2012

După cum reiese comunicatul de presă remis de CFR Călători, astăzi au fost anulate  trenurile InterRegio 1555 şi 1556 Bucureşti Nord – Ploieşti Sud şi retur, precum şi trenurile Regio de pe ruta Bucureşti Nord – Aeroportul Otopeni – Baloteşti. „Măsura s-a luat în vederea prevenirii blocării traficului feroviar şi fluidizării circulaţiei în condiţii de iarnă”, după cum reiese din comunicatul remis de CFR Călători. Citeste mai departe →

Categorie: Social | Comenteaza →

În tot judeţul se circulă cu greutate. Şi continuă să ningă…
25 ianuarie 2012

Ninsori 1 În tot judeţul se circulă cu greutate. Şi continuă să ningă...Centrul InfoTrafic al Poliţiei Române avertizează că se circulă în condiţii de iarnă pe absolut toate drumurile din Prahova. Utilajele de deszăpezire sunt pe teren. Nu se înregistrează porţiuni de drum blocate. Totuşi, continuă să ningă, temperaturile scad, vântul se intensifică, iar vizibilitatea este din ce în ce mai redusă. Citeste mai departe →

Categorie: Social | Comenteaza →

Prahova, sub cod portocaliu de viscol şi ninsoare
25 ianuarie 2012

viscol Prahova, sub cod portocaliu de viscol şi ninsoareCodul galben emis ieri pentru municipiul Bucureşti şi 30 de judeţe s-a transformat în cod portocaliu de viscol şi ninsoare pentru Capitală şi 17 dintre judeţele ţării, inclusiv Prahova. Avertizarea meteorologilor este valabilă din această dimineaţă şi până mâine seară, la ora 18.00. Potrivit ANM, vântul va depăşi la rafală 80 km/h determinând diminuarea severă a vizibilităţii (sub 50 m) şi troienirea zăpezii. După intervalul menţionat vremea va deveni geroasă mai ales noaptea şi dimineaţa, în special în centrul, estul şi sudul ţării.

Categorie: Social | Comenteaza →

Elvis Arghir: „Nu bat la uşa Primăriei Câmpina, ci intru direct, pentru că sunt consilier local şi am acest drept!”
24 ianuarie 2012

Elvis Arghir 3 Elvis Arghir: „Nu bat la uşa Primăriei Câmpina, ci intru direct, pentru că sunt consilier local şi am acest drept!”Vă prezentam, zilele trecute, acuzaţiile dure pe care viceprimarul Ion Dragomir le-a lansat la adresa unor consilieri locali care, în opinia sa, se folosesc de funcţia din administraţie pentru a obţine o serie de avantaje personale. Punctul de vedere al unuia dintre cei doi consilieri vizaţi, Daniel Telegescu (PDL), l-am prezentat într-un articol anterior. Revenim acum cu reacţia lui Elvis Arghir, consilier independent, cel depre care viceprimarul Dragomir a spus că „este abonat la lucrări din banii publici, pentru care bate toată ziua la uşa Primăriei” şi îşi condiţionează votul din CL „de acordarea unor lucrări pentru firmele sale sau ale familiei”.  Citeste mai departe →

Categorie: Politica | 3 comentarii →

Joi încep consultările pentru noua lege a sănătăţii
23 ianuarie 2012

Primii care vor fi chemaţi la consultări de către Ministerul Sănătăţii vor fi reprezentanţii Colegiului Medicilor. Într-un comunicat de presă postat pe site-ul ministerului se precizează că aceste consultări vor avea loc atât pentru elaborarea noului proiect legislativ privind organizarea şi funcţionarea sistemului sanitar, cât şi pentru revizuirea pachetului de servicii de bază acordat asiguraţilor. Citeste mai departe →

Categorie: Social | Comenteaza →

Liberalii vor să părăsească Parlamentul
23 ianuarie 2012

UPDATE – Preşedintele PSD şi co-preşedinte al USL, Victor Ponta, a declarat în această seară că a fost înştiinţat de Crin Antonescu în legătură cu intenţia liberalilor de a demisiona din Parlament. „În cadrul USL nu există o decizie cu privire la demisia în bloc a opoziţiei, am stabilit că vom mai discuta pe acest subiect, pentru a avea o decizie clară până pe 1 februarie, când începe sesiunea legislativă” , a afirmat Victor Ponta.

În urmă cu câteva minute, preşedintele PNL, Crin Antonescu, a anunţat că senatorii şi deputaţii partidului său şi-au exprimat dorinţa de a părăsi Parlamentul pentru a determina actuala putere să organizeze alegeri anticipate. Nu este o decizie bătută în cuie, ci doar o disponibilitate din partea liberalilor de a părăsi Parlamentul. Crin Antonescu a mai spus că va discuta acest subiect în cadrul USL, cu colegii din PSD şi PC. Mai mulţi parlamentari PNL şi-au scris deja demisiile, printre ei numărându-se senatorul Mircea Diaconu şi deputaţii Adriana Săftoiu (deputat de Prahova), Ludovic Orban şi Ciprian Dobre. Citeste mai departe →

Categorie: Politica | 1 comentariu →

  • You Avatar
  • PUBLICITATE

    Medimfarm mica

    Nou

    Infinity Fashion

  • Comentarii recente

  • Categorii

  • Arhivă

  • Abonare la ştiri

    Introduceti adresa de email:


    RSS Feed
    ŞTIRI
    campinaph.ro
  • SPORT CÂMPINA

  • PUBLICITATE

    image description

    Servicii vidanjare

    Neptun

  • PUBLICITATE

    Reclama-centrale-2x-GIF