Florin Constantinescu a demisionat din PSD
1 aprilie 2010

Florin Constantinescu 6 Florin Constantinescu a demisionat din PSDVicepreşedintele PSD Câmpina, Florin Constantinescu, a demisionat din partid. Şi nu este o glumă de 1 aprilie. În demisia scrisă, depusă în urmă cu două zile, sunt menţionate “motive personale”. Surse din PSD ne-au declarat, însă, că Florin Constantinescu a fost nevoit să plece din partid din cauza presiunilor incredibile care s-au făcut asupra sa în ultima vreme. Presiuni venite din partea altui partid în speranţa înregimentării sale sub… portocaliul aflat la putere. Pentru PSD Câmpina, plecarea lui Constantinescu reprezintă o lovitură. Unii dintre foştii săi colegi continuă să creadă că este doar o glumă, alţii speră într-o eventuală revenire asupra deciziei.

Categorie: Politica | 2 comentarii →

Plătim peste 52.000 lei pe lună pentru paza şi întreţinerea rampei de la Băneşti
1 aprilie 2010

Rampa ecologica Banesti 31 Plătim peste 52.000 lei pe lună pentru paza şi întreţinerea rampei de la BăneştiDin această lună, municipiul Câmpina va plăti mai mult pentru Rampa Ecologică de la Băneşti. Închisă, închisă, dar costisitoare. De la 20.185 lei cât se plătea până acum pentru paza şi întreţinerea obiectivului, s-a ajuns la 52.337 lei pe lună. Iată în ce constau cheltuielile lunare: salarii pentru 11 angajaţi, salarii pentru contabil şi jurist, utilităţi (apă, telefon, energie electrică), deplasări, consumabile (papetărie şi articole de curăţenie), dezinsecţie, dezinfecţie, deratizare, tratare ape uzate, echipament de lucru şi protecţie. Citeste mai departe →

Categorie: Administratie publica | 1 comentariu →

Încep lucrările de modernizare pe nouă străzi
1 aprilie 2010

Zilele trecute a avut loc predarea amplasamentelor pentru începerea lucrărilor de modernizarea a unor străzi. Mai exact, este vorba despre lucrări licitate în luna decembrie a anului trecut şi care vor demara în următoarele săptămâni. Astfel, intră în proces de modernizare străzile: Sulfinei, Scărişoarei, Fabricii, Luceafărului, Plaiului, Andrei Mureşan, Ion Creangă, Panduri şi Salcâmului. Zilele viitoare încep şi lucrările pentru introducerea canalizării menajere pe toate străzile adiacente Griviţei. Câmpinenii care locuiesc în aceste zone au fost înştiinţaţi de aceste lucrări şi rugaţi să-şi finalizeze branşamentele pentru apă, gaze şi telefonie.

Categorie: Administratie publica | 1 comentariu →

Clădirea de la Eric, viitorul sediu al Primăriei Câmpina?
1 aprilie 2010

Cladire Eric Clădirea de la Eric, viitorul sediu al Primăriei Câmpina?Un grup de consilieri locali lucrează la un proiect de hotărâre oarecum surprinzător. Este vorba despre posibila cumpărare, de către municipalitate, a “clădirii schelet” din centrul municipiului, aşa numitul “turn înclinat” al Câmpinei. După cum reiese din documentaţia aferentă proiectului de hotărâre, la baza acestei iniţiative stau două motive. Primul ar fi acela că, de ani buni, clădirea respectivă reprezintă o pată pe obrazul localităţii. Proprietarul nu are de gând s-o finalizeze, dar nici s-o dărâme, iar administraţia locală nu-l poate obliga să… rezolve cumva problema “turnului”. Al doilea motiv – în Câmpina nu există un imobil în care să poată funcţiona absolut toate serviciile din cadrul Primăriei. Citeste mai departe →

Categorie: Campina | 6 comentarii →

Atenţie! Pe DN1, la Sinaia, se lucrează…
31 martie 2010

Înarmaţi-vă cu multă răbdare dacă mergeţi spre Braşov. Circulaţia rutieră se desfăşoară cu greutate astăzi, pe DN1, în zona staţiunii Sinaia, din cauza unor lucrări la partea carosabilă. Poliţia Rutieră recomandă conducătorilor auto să respecte semnalele şi  indicaţiile lucrătorilor de la drumuri.

Categorie: Social | Comenteaza →

Incendiu de vegetaţie uscată la Cornu
31 martie 2010

În comuna Cornu, echipajele de pompieri  au intervenit aseară cu două autospeciale cu apă şi spumă pentru localizarea şi lichidarea unui incendiu de vegetaţie uscată. Focul s-a extins pe o suprafaţă de aproximativ 10.000 mp. Din fericire, nu au existat victime. Totul a pornit de la dorinţa unor localnici de a-şi curăţa terenurile, însă au lăsat focul nesupravegheat şi au plecat acasă. Pentru că vegetaţia era uscată şi din cauza vântului, incendiul s-a extins cu repeziciune.

Categorie: Social | Comenteaza →

1.300 de poliţişti… în dispozitiv, de Paşte
31 martie 2010

În perioada Sărbătorilor de Paşti, peste 1.300 de poliţişti din cadrul Inspectoratului Judeţean de Poliţie Prahova vor desfăşura activităţi specifice de prevenire şi combatere a criminalităţii, în vederea asigurării unui climat de ordine, linişte şi siguranţă publică. După cum a anunţat conducerea IJP, toate structurile operative vor acţiona mai ales în locurile cu mare fluenţă de public, în care urmează să se desfăşoare slujbe religioase, activităţi culturale, sportive şi de agrement.  Citeste mai departe →

Categorie: Social | Comenteaza →

CFR anulează peste 100 de trenuri
31 martie 2010

În perioada 3-5 aprilie, CFR Călători va anula peste 100 de trenuri pe mai multe rute din ţară. Potrivit unui comunicat de presă remis de companie, s-a luat această decizie pentru că, în mod tradiţional, în perioada Sărbătorilor Pascale traficul de călători se diminuează. Pe de altă parte, vor fi suplimentate trenurile către destinaţiile cele mai căutate. Aşa că, dacă doriţi să călătoriţi cu trenul în perioada menţionată, solicitaţi din timp informaţii la numărul de telefon 021/9521 sau accesaţi cfrcalatori.ro.

Categorie: Social | Comenteaza →

Salariu majorat cu 75% pentru angajatele care se ocupă de programele de finanţare
30 martie 2010

Barbu si Hoitan Salariu majorat cu 75% pentru angajatele care se ocupă de programele de finanţareCompartimentul de programe de finanţare şi relaţii internaţionale din cadrul Primăriei Câmpina are doar doi angajaţi – Gabriela Barbu şi Dana Hoitan. Cele două doamne sunt, probabil, singurele salariate din Primărie care nu au un program fix, existând perioade în care lucrează până seara târziu şi chiar în week-end. Nu se ocupă doar de proiectele cu finanţare europeană, ci şi de cele cu finaţare internă, unde banii provin din fonduri guvernamentale sau din diverse fonduri speciale. Pentru că au pregătirea necesară în vederea implementării proiectelor, pentru că sunt singurele din Primărie care se ocupă de aceste proiecte şi pentru că există o lege care permite, administraţia locală a luat decizia să le majoreze salariul celor două angajate cu 75% din salariul de bază. Citeste mai departe →

Categorie: Administratie publica | 4 comentarii →

Amenajarea Lacului Curiacul costă puţin peste 2 milioane de lei
30 martie 2010

Lacul Curiacului 1 Amenajarea Lacului Curiacul costă puţin peste 2 milioane de leiÎn cadrul ultimei şedinţe a Consiliului Local, au fost aprobate patru proiecte de hotărâre privind studiile de fezabilitate şi indicatorii tehnico-economici pentru primele investiţii ce vor fi demarate în acest an. Este vorba despre amenajarea Lacului Curiacul, modernizarea străzilor Crişuri şi Solidarităţii, precum şi modernizarea aleilor Rozmarin şi Albinei. Referitor la Lacul Curiacul, amenajarea acestuia va costa în jur de 2,16 milioane lei, investiţia urmând să se deruleze pe parcursul a şase luni. Suprafaţa totală pe care se va interveni este de 17.630 mp, din care 10.700 mp reprezintă luciul de apă. Citeste mai departe →

Etichete: | Categorie: Administratie publica | Comenteaza →

S-au împărţit şi banii pentru biserici
30 martie 2010

În total, este vorba despre 140.000 lei, cu câteva zeci de mii de lei mai puţin ca anul trecut. Parohiile câmpinene pot folosi aceşti bani de la bugetul local pentru construcţii, reparaţii, pictură bisericească şi finalizarea unor lucrări mai ample, demarate în anii precedenţi. La un moment dat, în cadrul Consiliului Local au existat unele discuţii privind interzicerea utilizării fondurilor pentru modernizarea caselor parohiale. La votarea proiectului nu s-a mai deschis acest subiect, poate şi pentru că “au modernizat până acum tot ce era de modernizat”, după cum spunea unul dintre consilierii locali. Citeste mai departe →

Categorie: Administratie publica | Comenteaza →

La scrisoarea managerului Matei, senatorul Severin răspunde cu cifre… grave
29 martie 2010

Severin La scrisoarea managerului Matei, senatorul Severin răspunde cu cifre... graveÎn urmă cu câteva săptămâni, senatorul PD-L George Severin făcea, în nume personal, o afirmaţie care a stârnit valuri: “Regret că ministrul Sănătăţii s-a grăbit să-l demită pe Călin Tiu din funcţia de manager al Spitalului Municipal. Am toată admiraţia pentru Alexandru Matei, care este un  profesionist adevărat, un chirurg strălucit, dar asta nu înseamnă că poate fi şi un manager la fel de bun!” Cu aceste vorbe, Severin şi-a pus în cap atât partidul din care face parte, cât şi pe managerul spitalului. Alexandru Matei i-a trimis senatorului o scrisoare în care vorbeşte despre problemele din primul său mandat de manager. O scrisoare fără ştampilă şi număr de înregistrare, trimisă printr-un… curier pe nume Alin Moldoveanu. Citeste mai departe →

Etichete: , | Categorie: Politica | Comenteaza →

Modernizarea Fântânii cu Cireşi, un proiect frumos şi scump
27 martie 2010

Fantana ciresi Modernizarea Fântânii cu Cireşi, un proiect frumos şi scumpLa sfârşitul săptămânii trecute, consilierii câmpineni au aprobat studiul de fezabilitate şi indicatorii tehnico-economici pentru proiectul privind modernizarea zonei de agrement Fântâna cu Cireşi. Valoarea investiţiei depăşeşte 3,3 milioane de lei (peste 33 miliarde lei vechi), dar primarul Horia Tiseanu spune că este un proiect frumos şi că lumea va fi mulţumită de ceea ce va ieşi acolo. Investiţia se va realiza pe o suprafaţă de aproximativ 70.000 mp, iar termenul de execuţie a fost stabilit la 12 luni.
Citeste mai departe →

Etichete: | Categorie: Administratie publica | 1 comentariu →

Au fost numiţi reprezentanţii CL în consiliile consultative ale spitalelor
27 martie 2010

Consilierii Elena Albu şi Daniel Telegescu vor reprezenta municipalitatea în consiliul consultativ de la Spitalul Municipal, în timp ce pentru Spitalul Voila au fost desemnaţi Gena Preda şi Florin Marcu. Toţi cei patru consilieri sunt de la PD-L. Au existat şi alte propuneri care, însă, au căzut la vot. Horaţiu Zăgan i-a propus pe Mihaela Neagu Petrovici (la Spitalul Municipal) şi Elvis Arghir (la Voila), iar Adrian Piţigoi a propus-o pe Luminiţa Dumitrescu pentru oricare dintre cele două consilii consultative. Citeste mai departe →

Categorie: Administratie publica | Comenteaza →

Adrian Piţigoi vrea să ştie cu ce se ocupă Poliţia Comunitară
27 martie 2010

Pitigoi Adrian Piţigoi vrea să ştie cu ce se ocupă Poliţia ComunitarăDe altfel, această întrebare a fost adresată de consilierul PIN şi în plenul Consiliului Local. Adrian Piţigoi doreşte ca noua conducere a Poliţiei Comunitare să întocmească un plan managerial pentru următorii doi ani şi să prezinte Consiliului Local soluţii clare pentru autofinanţare, precum şi rapoarte lunare de activitate. “Dacă dumneavoastră nu sunteţi interesaţi, să mi le prezinte mie personal, că am acest drept”, le-a spus Piţigoi colegilor consilieri şi reprezentanţilor Primăriei. La şedinţă a fost prezentă şi Carmen Gheorghe, directorul Poliţiei Comunitare, care a plecat, însă, cu doar câteva minute înainte de intervenţia lui Adrian Piţigoi. Aşa că, răspunsul a venit din partea primarului Horia Tiseanu. Citeste mai departe →

Etichete: , , | Categorie: Administratie publica | Comenteaza →

  • You Avatar
  • PUBLICITATE

    Medimfarm mica

    Nou

    Infinity Fashion

  • Comentarii recente

  • Categorii

  • Arhivă

  • Abonare la ştiri

    Introduceti adresa de email:


    RSS Feed
    ŞTIRI
    campinaph.ro
  • SPORT CÂMPINA

  • PUBLICITATE

    image description

    Servicii vidanjare

    Neptun

  • PUBLICITATE

    Reclama-centrale-2x-GIF