Administratie publica

„Politicul influenţează 100% administraţia locală”

Ion Dragomir 6O spune chiar viceprimarul municipiului Câmpina, Ion Dragomir, care consideră că tot ce se hotărăşte pe plan local are la bază strict interesul de partid. Interesul unui anumit partid, care deţine majoritatea în Consiliul Local. „Nu e deloc bine că nu este ascultată şi vocea noastră, a opoziţiei. Şi noi suntem aleşi de cetăţeni, avem în spate nişte voturi, dar suntem complet ignoraţi în administraţia locală”, spune viceprimarul Dragomir, care este şi preşedintele interimar al PSD Câmpina. 
Ion Dragomir este nemulţumit de activitatea Consiliului Local, deşi recunoaşte că, până la un punct, s-a lucrat chiar bine: „Activitatea din Consiliul Local a scăzut simţitor în ultimele luni, contând în cea mai mare măsură doar culoarea politică a iniţiatorului unui proiect de hotărâre. În Consiliul Local s-a văzut clar că orice idee, bună sau rea, e sortită eşecului doar pentru că vine din partea noastră, a celor care suntem acum în minoritate. Tocmai de aceea, am decis să nu mai facem nici un proiect de hotărâre, ceea ce am şi anunţat la una dintre şedinţele anterioare ale Consiliului Local”.

„Nu e normal să aflu din presă ce decizii se iau în Primărie!”

Viceprimarul se simte dat la o parte din treburile Primăriei, chiar dacă mandatul a debutat promiţător în ceea ce priveşte colaborarea cu PD-L şi cu primarul Horia Tiseanu. „Ar fi necesară o mai bună comunicare la nivelul Executivului, pentru că nu este admisibil ca eu să aflu din presă lucruri pe care le hotărăsc alţi membri ai Primăriei! Din punctul meu de vedere şi aşa cum înţeleg eu că ar trebui să funcţioneze administraţia locală, dacă vin cu o propunere sau iau o decizie, contestabilă de o parte a locuitorilor Câmpinei, şi ceilalţi membri ai Executivului nu mă susţin, nu consider că asta este colaborare… Şi atunci prefer să stau în banca mea şi să nu mă mai pronunţ în anumite probleme”, a afirmat Dragomir.

Va candida… Nu va candida…

Luna aceasta se împlinesc doi ani de la ultimele alegeri locale, deci ne apropiem de jumătatea mandatului. Ion Dragomir face un scurt bilanţ şi spune că, per ansamblu, Executivul are destule realizări în aceşti doi ani. Dar în ceea ce priveşte strict activitatea sa, există unele probleme. „Nu pot fi în grafic cu promisiunile pe care le-am făcut oamenilor în campania electorală pentru că PSD nu mai face parte din majoritatea locală şi nu mai putem realiza ceea ce ne-am propus. Probabil că îmi vor rămâne câteva lucruri pe care nu le voi putea îndeplini, în primul rând pentru că nu există o comunicare eficientă la nivelul Primăriei. Iar unul dintre aceste lucruri este că nu am reuşit demolarea construcţiilor ilegale de pe domeniul public. Şi asta pentru că nu am susţinere din partea Executivului”, a mai declarat viceprimarul municipiului. Întrebat dacă intenţionează să candideze în 2012 la funcţia de primar, Ion Dragomir afirmă: „Nu m-am gândit nici un minut… Nici nu ştiu dacă îmi doresc acest lucru pentru următoarele alegeri locale. La nivelul organizaţiei locale a PSD vom avea o discuţie în acest sens şi vom stabili care va fi cel mai bun candidat”.

2 Comments

  1. laur says:

    unora le-a mancat pisica rusinea!cand era PSD-ul majoritar in Consiliu era altfel?nu exista colaborare la nivelul executivului?cum sa fie ?Dragomir a uitat. Cand era pe cai mari ,orice initiativa, lucrare, orice se facea BUN de catre Primarie , isi insusea;cred ca nu s-au uitat sedintele de Consiliu televizate cand spunea de fiecare data:eu am facut….eu o sa fac, totul la singular!!!asa a fost si cu demolarea caselor construite abuziv pe domeniul public:nu s-a consultat cu nimeni sa vada daca are sustinere, pur si simplu a iesit cu o declaratie cum ca el(tot la singular)o sa darame casele.Ma intreb cine nu il lasa?a inceput aceasta actiune si nu a putut sa o finalizeze?i-a pus cineva bete in roate?NU, dar el a crezut ca in actiunea efectiva de demolare se vor expune altii.La el totul se limiteaza la calcule:cat” malai”pica si cate voturi mai ia, in rest ALEGATORII sa mai inghita niste gogosi PSD-ISTE.

  2. Ioana says:

    Se pot spune multe de Dragomir dar macar e un tip organizat si vine la servici ceea ce e important in opinia mea. In comparatie cu primarul care sta o ora doua prin primarie si care le ia apararea tuturor puturosilor adusi de el si tinuti penru ca sint cu pdl-ul. Dragomir nu e usa de biserica, e uns cu toate alifiile, toata lumea stie. Dar mai are bun simt, ceea ce incepe sa-i lipseasca primarului. Tiseanu s-a schimbat mult rau in al doilea mandat de primar, probabil ca a luat lectii de la altii mai importanti in pdl, a prins mult tupeu si nu-i mai pasa de nimic.

Leave A Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *