Gafă a PD-L sau campanie electorală pe faţă? • 09.30.09
Presa din Câmpina a fost anunţată telefonic, astăzi, de reprezentanţii Primăriei Câmpina, că la ora 13.00, la sediul instituţiei, are loc o conferinţă de presă cu ocazia semnării contractului de finanţare pentru investiţia “modernizare Calea Daciei”. Presa judeţeană, în schimb, a primit un comunicat din partea Biroului de Presă al PD-L Prahova prin care era anunţată conferinţa de la… Primăria Câmpina, comunicatul având antetul organizaţiei, sigla partidului, conţinând şi precizarea că participă “autorităţi locale, preşedintele Camerei Deputaţilor, Roberta Anastase şi secretarul de stat Răzvan Murgeanu”. Acesta a fost primul semn că acţiunea va fi politizată. (more…)
Puţini sunt cei care ştiu ce înseamnă munca la documentaţia aferentă unui proiect cu finanţare europeană. Pentru că birocraţia UE o bate lejer pe cea românească. Şi mai puţini sunt cei care ştiu cine întocmeşte această documentaţie pentru proiectele Câmpinei (indiferent dacă aceste proiecte sunt aprobate sau nu, documentaţia necesită acelaşi volum de muncă). Sunt trei oameni (doar trei) în Primăria Câmpina, care se ocupă de proiecte – Gabriela Barbu, Dana Hoitan şi
Lucian Draghia. Sunt funcţionari publici, fac parte din Compartimentul programe de finanţare şi relaţii internaţionale şi nu plimbă hârtii doar ca să se afle în treabă. Hârtiile lor aduc bani europeni. Sigur, intervenţiile politice sunt importante la obţinerea fondurilor, la promovarea unui proiect, dar fără munca din spatele acestor intervenţii şi promovări, proiectul nici măcar nu ar exista. De aceea, credem că este important ca oamenii să ştie cine sunt cei care muncesc efectiv şi care, de cele mai multe ori, nici nu sunt pomeniţi când se împart laurii.
Întâlnirea de la Câmpina, în cadrul căreia a fost semnat contractul de finanţare pentru modernizarea Căii Dacia, a început cu o întârziere de aproape 45 de minute. Şi asta pentru că toate oficialităţile prezente la Primărie l-au aşteptat pe secretarul de stat din Ministerul Dezvoltării Regionale şi Locuinţei, Răzvan Murgeanu. Acesta a ajuns, în cele din urmă şi s-a scuzat explicând că “am stat aproape o oră blocat pe Centura de Vest a Ploieştiului, că se circulă alternativ, pe câte un sens”. E o problemă cu care oamenii de rând se confruntă de luni bune. Iată că, din când în când, de această problemă se loveşte şi câte o oficialitate, atunci când circulă fără coloană oficială şi fără girofar. Şi pentru ca tacâmul să fie complet, Răzvan Murgeanu a… ratat intrarea din Bd. Carol I pe Bd. Culturii, unde se află Primăria Câmpina. “Dar asta nu a fost o problemă, pentru că am avut astfel ocazia să văd câte ceva şi să constat cât de frumos e municipiul Câmpina!”, a spus secretarul de stat.
Banii europeni au cam ocolit Câmpina în ultimii ani, dar se poate spune că autorităţile locale au dat acum lovitura obţinând o finanţare de aproape 6 milioane de euro. Destinaţia banilor – modernizarea Căii Dacia, lucrare ce presupune construirea unui pasaj suprateran la ieşirea din Câmpina spre DN1, mai exact, la intersecţia Bulevardului Calea Daciei cu drumul naţional. Lucrările vor începe după organizarea licitaţiei pentru alegerea firmei executante şi trebuie să se finalizeze în 30 de luni, adică doi ani şi jumătate.
În perioada 2-10 octombrie, CFR va anula, pe timpul nopţii, circulaţia a opt trenuri între staţiile Comarnic şi Valea Largă. Motivul – efectuarea unor lucrări la podurile provizorii dintre cele două localităţi. După cum reiese din comunicatul de presă remis de CFR, lucrările sunt incluse în programul de reabilitare a secţiunii Câmpina – Predeal, parte integrantă a tronsonului feroviar Bucureşti – Braşov. Efectuarea lucrărilor aduce, implicit, modificări în circulaţia trenurilor, iar CFR le recomandă călătorilor să se informeze din timp la ghişeele din gări sau să acceseze site-ul companiei.


Ordinul prin care prefectul judeţului Prahova decide încetarea mandatului de consilier al Jenicăi Tabacu (din cauza stării de incompatibilitate) a ajuns pe masa consilierilor câmpineni. La ultima şedinţă a CL, preşedintele de şedinţă, Lucian Cercel, a adus la cunoştinţă plenului că, potrivit ordinului prefectului, Jenica Tabacu nu mai are dreptul de a participa la şedinţe în calitate de consilier, iar PIN Prahova trebuie să trimită o adresă prin care să solicite atribuirea mandatului pentru următorul candidat de pe listă (teoretic, Adrian Berger, foto stânga).
În rest, nimeni nu a mai comentat nimic în timpul şedinţei, dar s-a vorbit ulterior, neoficial. Concluzia multor consilieri locali este aceea că Jenica Tabacu “şi-a făcut-o cu mâna ei”, s-a crezut superioară tuturor şi de neatins, a greşit în relaţia cu colegii săi şi… şi-a luat nasul la purtare. Indiferent de discuţii şi concluzii, toată lumea este de acord că Jenica Tabacu iese într-un mod jenant din Consiliul Local, cumva pe uşa din dos. Nu comentăm dacă merita sau nu ceea ce i s-a întâmplat, dar trebuie să reamintim faptul că Jenica Tabacu se afla în incompatibilitate şi în mandatul trecut şi nimeni nu a reacţionat în nici un fel, deşi toată lumea politică şi administrativă a urbei ştia acest lucru.



Pensula cu care Câmpina a intrat în Cartea Recordurilor a fost amplasată chiar în curtea Primăriei, în apropierea gardului care desparte instituţia de Poliţia Municipală. E un loc sigur, s-ar putea spune la prima vedere, dacă ne gândim că beneficiază de pază dublă: poliţistul comunitar de la Primărie şi poliţiştul de… alături. Asta în cazul în care s-ar fi gândit cineva să o sustragă, lucru puţin probabil. Pensula este destul de grea (vreo 30 de kilograme şi nu 50 aşa cum a apărut mai peste tot în presă, de nu ştiau organizatorii de unde a apărut această informaţie), în plus, nu are nici o utilitate pentru un eventual hoţ. Oricum, obiectul cu care Câmpina a ajuns în Guiness Book poate fi văzut de toţi cei care trec pe la sau pe lângă Primărie ori îşi aruncă privirea peste gardul poliţiei (deşi nu e prea bine pus în valoare, după garduri şi verdeaţă) şi poate ar merita o tăbliţă, panou etc pe care să se scrie câte ceva despre semnificaţia sa.





















