„Sistem de cogenerare de înaltă eficienţă pentru fabricarea de caramidă”, aceasta este denumirea completă a proiectului pe care societatea SOCERAM, prin Sucursala Doiceşti/Dâmboviţa, în derulează de la sfârşitul lunii aprilie. Este un proiect finanţat în cea mai mare parte din fonduri europene, mai exact prin Fondul European de Dezvoltare Regională, în cadrul Programului Operaţional Sectorial „Creşterea competitivităţii economice”. Finanţarea se derulează în baza contractului încheiat cu Ministerul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri şi, după cum ne-a declarat Roxana Gheorghe, preşedintele Consiliului de Administraţie de la SOCERAM, valoarea totală a proiectului este de 8.870.192,89 lei, din care asistenţa financiară nerambursabilă este de 3.523.887,67 lei. Obiectivul principal al proiectului este, după cum spuneam, creşterea eficienţei energetice. Automat, acest lucru înseamnă obţinerea unei economii importante de energie în procesul de fabricare a cărămizilor.
SC SOCERAM SA este un producător tradiţional de materiale de contrucţii, cu o experienţă în domeniu de peste 40 de ani. Sucursala de la Doiceşti, una dintre cele mai importante ramuri ale societăţii, produce cărămidă, BCA, mortare şi profile, fiind una dintre cele mai moderne şi performante din ţară.