Social

Mircea Roşca, audiat la DNA Ploieşti într-un dosar de trafic de influenţă

Sigla DNADeputatul Mircea Roşca, preşedintele PNL Prahova, a fost audiat astăzi, aproape patru ore, la sediul DNA Ploieşti într-un dosar de trafic de influenţă, în care mai este implicat şi preşedintele PNL Azuga, Gabriel Popescu. Potrivit AGERPRES, care citează surse judiciare, procurorii ar fi constatat că, în 2011, Mircea Roşca ar fi pretins de la administratorul unei firme din Comarnic 20.000 euro pentru a-şi exercita influenţa asupra lui Gabriel Popescu şi asupra celorlalţi membri ai Consiliului Local Azuga, în vederea înlesnirii dobândirii unor terenuri pe raza localităţii.
Sursele citate au menţionat că Roşca a primit efectiv 5.000 euro, iar încă 11.000 euro au fost folosiţi pentru PNL Prahova. De asemenea, tot prin intermediul lui Gabriel Popescu, secretarul Primăriei Azuga, Diana Dumbravă, ar fi primit 4.000 euro, aceasta fiind preşedinte comisiilor de licitaţie publică deschisă cu strigare pentru vânzarea a două dintre terenurile vizate.

Leave A Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *