Social

Banca Naţională a emis o monedă de aur, dedicată aniversării a 175 de ani de la naşterea lui Hasdeu

Moneda aniversara HasdeuBanca Naţională a României a pus ieri în circulaţie, în scop numismatic, o monedă de aur dedicată aniversării a 175 de ani de la naşterea savantului Bogdan Petriceicu Hasdeu. Moneda are o valoare nominală de 100 lei şi un preţ de vânzare de 1.490 lei (fără TVA). Sunt emise doar 250 astfel de monede, iar cei care doresc să cumpere pentru colecţie vor primi şi broşuri de prezentare a emisiunii numismatice, redactate în limbile română, engleză şi franceză.
Aversul monedei prezintă imaginea Muzeului Memorial „Bogdan Petriceicu Hasdeu” din Câmpina, inscripţia „Romania“, valoarea nominală „100 Lei“, stema României şi anul de emisiune „2013”. Reversul prezintă portretul lui Bogdan Petriceicu Hasdeu, un detaliu al blazonului de la intrarea în Castelul „Julia Hasdeu” din Câmpina şi, în arc de cerc, inscripţia „Bogdan Petriceicu Hasdeu” şi anii între care a trăit „1838-1907”.

Leave A Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *